Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei a organizat în aceste zile întâlniri cu beneficiarii mai multor așezăminte sociale, în cadrul cărora au fost prezentate teme despre Dumnezeu și despre școală. Astfel, beneficiarii Centrului de informare și consiliere pentru persoane cu dizabilități „Sfânta Ecaterina” au participat la seminarul duhovnicesc „Dragostea lui Dumnezeu din perspectiva Sfinților Părinți”. În cadrul acestui seminar, Florin Mojoiu, absolvent al Facultății de Teologie și asistent social în cadrul centrului, le-a vorbit beneficiarilor despre dragostea lui Dumnezeu, pornind de la prezentarea cărții „Ne vorbește Părintele Cleopa”, după cum ne-a transmis Gheorghe Cioiu.
Tot ieri, beneficiarii Centrului social de urgență pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile” din Craiova au participat la o întrunire, în cadrul căreia s-a discutat pe tema „Importanța școlii pentru un viitor mai sigur. Întâlnirea s-a încheiat cu discuții libere pe marginea acestei teme, fiecare dintre cei prezenți exprimându-și opiniile cu privire la necesitatea de a urma cursurile unei școli de către fiecare persoană.





