De câteva zile bune, Iașii nu mai aparțin doar trăitorilor săi, ci și zecilor de mii de pelerini ajunși aici cu dorul fierbinte de a se întâlni cu Sfânta.
În ziua praznicului său, Cuvioasa Parascheva, ca dintr-un liman binecuvântat, alină și întărește, ocrotind cu nesfârșită dragoste întreg neamul românesc.
De aproape patru veacuri, de la Iași, unde domnitorul Vasile Lupu i-a așezat sfintele moaște spre cinstire, veghează neîntrerupt, ajutând, luminând, transformând în minuni rugile celor care-i cer ajutorul. De-atâta amar de vreme, Cuvioasa pare să nu fi obosit. Neobosiți sunt și pașii celor care ajung la ea an de an, zi de zi, aducând cu sine șuvoiul grelelor suferințe omenești. „Eu așa am prins de la mama. Și ea venea la Iași, pe 14 octombrie. Să fim sănătoși și mai buni, asta aș vrea s-o rog pe Sfântă”, explică Viorel Barbulată (53 de ani), venit din Vaslui.
Dovada cea mai vie, cea mai palpabilă, a cinstirii de care se bucură ocrotitoarea Moldovei e imaginea pe care Iașiul o capătă în fiecare an, în zilele ce preced praznicul său – 14 octombrie. Îmbălsămat de mirosul de busuioc, de tămâie și de dumitrițe, însuflețit de pelerini veniți cu zecile de mii de pretutindeni, orașul seamănă cu un vulcan reactivat. Din epicentrul său – curtea Catedralei mitropolitane -, nădejdea vie, credința neștirbită și smerenia se revarsă ca o binefăcătoare lavă fierbinte, mișcată din loc de puterea rugăciunilor. „Spre rușinea mea, am venit pentru prima dată la această zi. Prin natura meseriei, am spus tot timpul că este grozavă relația cu o carte, dar, când stai de vorbă cu cineva, când simți ce transmite el, emoția pe care a trăit-o, e cu totul altceva. Asta mi s-a întâmplat și mie după ce câteva cunoștințe mi-au povestit ce înseamnă pelerinajul la Cuvioasa Parascheva. Așa că am venit azi, aici. Și mi-am dat seama că am stat toată viața cu o carte în mână, dar n-am știut cu ce carte să stau†¦ Cam târziu am descoperit, dar sper ca Cel de Sus să mă ajute să recuperez. Am fost la Sfânta, m-am închinat și a fost cu adevărat o emoție deosebită. Anul trecut, stând acasă și ascultând Radio Trinitas, unde se relata despre pelerinii care stăteau la rând, îmi spuneam că Dumnezeu de asta ne mai ține, pentru că oamenii aceștia vin și se roagă și pentru noi”, mi-a povestit, la ieșirea de la baldachinul cu sfintele moaște, Elena Dima (62 de ani), din Botoșani, educatoare pensionară.
România întreagă s-a așezat la picioarele Cuvioasei
Un șir de pelerini întins pe mai bine de 3 kilometri se mișcă fără încetare, de câteva zile, pentru a ajunge să-și aștearnă gândurile și durerea lângă racla Sfintei Parascheva. Tabloul acestui șnur viu e copleșitor. Legați între ei de firele nevăzute ale credinței în puterea celei către care se îndreaptă, acești oameni întruchipează în cel mai fidel mod cu putință imaginea frustă a Ortodoxiei. Aici, la rândul către cinstitele moaște, nu e loc decât de iubire, de împăcare cu sine și de o autentică chemare la rugăciune. „Am patru ani de-acum de când vin la hramul Cuvioasei. Mă rog pentru sănătate, pentru binele copiilor, căci știu că e mult ajutătoare”, spune Tincuța Toderașcu (66 de ani), din Galați.
Urmărind, zilele acestea, trecerea neîntreruptă a pelerinilor, o scenă mi s-a părut emblematică pentru ceea ce se întâmplă la Iași nu doar acum, ci de ani întregi. Cu un drapel tricolor strâns în mână, o femeie înainta încet, în ritmul impus de pașii mărunți. Aș fi vrut să stăm de vorbă, dar a refuzat cu modestie și discreție dialogul și i-am respectat dorința. În fond, ea mergea către Sfânta, gândurile sale erau canalizate către această mult dorită întâlnire. Am urmat însă șirul, încercând să înțeleg ceva din trăirea specială, din taina ce se încheagă în timpul acestui pelerinaj. Cu privirile mereu în jos, cu un zâmbet cald pe chipul marcat de oboseală, femeia aceea părea desprinsă cu totul de fondul pe care se mișca. Șuvoiul pelerinilor urcă lent penultima străduță din drumul către curtea catedralei. E o străduță îngustă, cu urme ale Iașilor vechi, mărginită de un zid din lespezi de piatră, pe colțurile cărora pelerinii lasă aprinse sute de lumânări. Un zid pe care amprentele rugilor – ceara și fumul lumânărilor aprinse – rămân mărturii vii până la hramul următor. Trecem și de acest zid și, înainte de a intra pe cea din urmă străduță, luminându-se dintr-o dată, femeia deschide larg steagul, fluturându-l din mijlocul celorlalți pelerini, de parcă ar fi vrut să dea de veste Cuvioasei Parascheva că întreg neamul s-a așezat, în rugăciune, la picioarele ei. Așa a înaintat, cu drapelul ridicat, până la racla cu sfintele moaște. Mi s-a părut poate cel mai grăitor și mai intens moment al pelerinajului din acest an. Și-am înțeles că românismul și Ortodoxia se află sub pecetea unei legături mai presus de fire.
Radiografia sărbătorii
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Județean de Jandarmi Iași, numai până duminică, în preziua hramului Cuvioasei Parascheva, peste 70.000 de persoane din toate județele României și din străinătate au ajuns să se închine la racla cu moaștele sfinte. Traseul pelerinilor, întins pe mai bine de 3 kilometri și jumătate, a făcut ca așteptarea să dureze chiar și până la 14 ore. Anul acesta, sub baldachinul amenajat în fața Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din curtea Catedralei mitropolitane din Iași, alături de racla Cuvioasei Parascheva, au fost așezate alte două prețioase odoare. Este vorba despre moaștele Sfântului Simeon de la Muntele Minunat, aduse de la Mănăstirea Neamț, precum și de copia icoanei „Prodromița”, adusă de la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din București.
Zilele dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva au cuprins câteva momente de o încărcătură spirituală deosebită, mult așteptate de pelerinii sosiți la Iași. Unul dintre acestea a fost marcat vineri dimineață, când sfintele moaște au fost scoase din Catedrala mitropolitană, spre închinare. Cel de-al doilea, o frumoasă tradiție instituită la Iași de pe vremea păstoririi ca mitropolit în Moldova a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost pelerinajul anual „Calea sfinților”, ce a avut loc vineri seară, când moaștele celor doi sfinți, precum și icoana „Prodromița” au fost purtate în procesiune pe străzile orașului.
Apogeul sărbătorii va fi atins astăzi, odată cu slujba Sfintei Liturghii oficiată întru cinstirea și pomenirea celei de a cărei ocrotire se bucură nu doar Moldova, ci întreaga suflare românească.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 14 octombrie 2013)
