Sfântul Evanghelist Luca, pomenit de Biserică astăzi, 18 octombrie 2013, acordă, în paginile Evangheliei pe care a redactat-o, o importanță deosebită problematicii bogăției și a raportului acesteia cu Împărăția lui Dumnezeu, vestită, proclamată și inaugurată de Mântuitorul Iisus Hristos. În cel puțin șapte locuri din Evanghelia a treia, Evanghelistul consemnează cuvinte ale Mântuitorului Iisus Hristos rostite în contextul întâlnirii cu oamenii bogați, sau când Domnul evaluează cele două categorii de oameni, bogații și săracii, din perspectiva Împărăției lui Dumnezeu. Mântuitorul descurajează orice formă de bogăție și îmbogățire în cele lumești și fericește pe cei săraci, pe cei flămânzi, pe cei care plâng.
Poziția vehementă pe care Sfântul Luca o adoptă referitor la oamenii bogați, la cei care se întemeiază exclusiv pe situația socială și materială bună, pare să fie oglindită de realitatea cu care însuși Evanghelistul s-a confruntat. Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos a găsit pământ bun de rodire în inimile acelora care erau lipsiți, batjocoriți, marginalizați, neluați în seamă de elita poporului evreu, de fariseii și cărturarii care s-au dovedit a fi până la urmă, în contrast cu cei săraci, potrivnicii cei mai înverșunați ai Domnului Hristos. În redactarea lucană a Predicii de pe munte, recapitulată în celebrele Fericiri rostite de Mântuitorul Iisus Hristos, se subliniază că starea de sărăcie este preferabilă, ba chiar este una pozitivă în raport cu Dumnezeu, față de starea de bogăție: „Fericiți voi cei săraci, că a voastră este Împărăția lui Dumnezeu. Fericiți voi care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiți cei ce plângeți acum, că veți râde” (Luca 6, 20 – 21). Această afirmație este întărită în continuare tocmai de condamnarea fără nici o rezervă a celor bogați. Dacă pentru cei săraci, pentru cei ce plâng și pentru cei flămânzi se folosește cuvântul „fericiți”, față de categoria cealaltă Evanghelistul folosește celebrele „vaiuri”, care în redactarea Evanghelistului Matei sunt adresate fariseilor și cărturarilor: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici!” (Matei 23, 13). Condamnarea celor bogați la Evanghelistul Luca se face într-un mod asemănător cu mustrarea fariseilor și cărturarilor de la Matei, de aceea am putea înțelege că bogații sunt identificați cu fariseii, sau că Luca identifică prin termenul de bogați numai pe membrii elitei sociale și religioase a evreilor, lăsând să se înțeleagă că ar fi și bogați evlavioși și drepți, din rândul poporului, care ar recepta pozitiv cuvintele Domnului.
„Vai vouă, bogaților, că vă luați pe pământ mângâierea voastră”
După fericirea săracilor, Luca consemnează cuvintele mustrătoare ale Domnului către cei bogați: „Dar vai vouă, bogaților, că vă luați pe pământ mângâierea voastră. Vai vouă, celor ce sunteți sătui acum, că veți flămânzi. Vai vouă, celor ce astăzi râdeți, că veți plânge și vă veți tângui. Vai vouă, când toți oamenii vă vor vorbi de bine” (Luca 6, 24-26). Dacă bogații de la Luca sunt fariseii și cărturarii potrivnici Mântuitorului, prezenți la predica de pe Munte pentru a găsi prilej să se confrunte cu Domnul Hristos, atunci nu bogăția pare să fie condamnată fățiș de Domnul, ci lipsa credinței, răutatea, invidia, care în acest context se identifică cu atitudinea potrivnică a acestora. Dar vedem că Mântuitorul îi mustră pe cei bogați, ca și în alte contexte, tocmai din pricina bogăției lor: „Vai vouă, bogaților, că vă luați pe pământ mângâierea voastră”. Cei care sunt bogați, care beneficiază de orice fel de „mângâiere” în această viață, fie că vine din mulțimea averilor sau din statutul social, fie și cea mai mică venită din lauda oamenilor, sunt asemuiți de Luca cu proorocii mincinoși din Vechiul Testament.
În alt loc la Sfântul Luca, Mântuitorul este solicitat de cineva din mulțime să reglementeze o situație familială și să soluționeze o nedreptate: „Învățătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moștenirea” (Luca 12, 13). Cu acest prilej Domnul rostește pilda bogatului căruia i-a rodit țarina: „Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: voi strica jitnițele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul și bunătățile mele. Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12, 16-20). Iar concluzia parabolei este: „Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu” (Luca 12, 21). Dacă, în cazul Fericirilor lucane, prin cuvântul „bogați” sunt mustrați în mod special fariseii și cărturarii a căror vină cea mai mare nu era acumularea bogățiilor, ci necredința, răutatea, invidia și împietrirea sufletească, pilda bogatului căruia i-a rodit țarina ne arată că Mântuitorul nu condamnă numai păcatul lăcomiei care decurge din acumularea de bunuri, ci chiar și simpla posesiune a averilor și grija pentru ele.
Cei care au averi vor intra greu în Împărăția lui Dumnezeu
În convorbirea Mântuitorului cu dregătorul bogat ni se arată că un om drept, un om virtuos și luminat de învățătura Evangheliei Vechiului Testament cade atunci când este provocat de perspectiva renunțării la avere. În cazul acesta, nu reaua întrebuințare a bunurilor este condamnată de Domnul, ci iarăși, simpla posesiune a averilor și neputința renunțării la ele: „Și L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Știi poruncile: Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele. Auzind Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat” (Luca 18, 18-23). În continuare Evanghelistul adaugă celebrele cuvinte ale Domnului: „Și văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăția lui Dumnezeu” (Luca 18, 24-25). Evaluarea pozitivă a bogăției nu poate fi susținută nici în contextul folosirii acesteia pentru templul iudaic. Sfântul Luca consemnează cuvintele Mântuitorului despre banul văduvei și darurile celor bogați. Deși ambele tipologii de oameni, văduva reprezentându-i pe cei săraci, și bogații, dăruiesc din ce au la templu, Domnul Hristos plasează pe o treaptă superioară pe văduvă, despre care spune că a dăruit în ochii lui Dumnezeu mai mult decât toți bogații: „Și privind, a văzut pe cei bogați aruncând darurile lor în vistieria templului. Și a văzut și pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bani. Și a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toți. Căci toți aceștia din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viață” (Luca 21, 1-4).
