Slujire arhierească în Parohia Vălișoara, Protopopiatul Aiud

Cu ocazia sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Artemie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent duminică, 20 octombrie 2013, în Parohia Vălișoara, Protopopiatul Aiud, după cum a precizat Părintele Florin Croitoru. Înaltpreasfinția Sa a resfințit biserica din localitate, săvârșind Sfânta Liturghie și rostind un cuvânt de învățătură. Slujitor în parohia Vălișoara este părintele Mihai Ciurtin.

Biserica din satul Vălișoara, a fost construită în anul 1893 și are hramul „Înălțarea Domnului”. Un prim locaș de cult este datat în anul 1839, când s-a pus temelia unei vechi biserici din lemn, acoperită cu șindrilă și care, în anul 1848, a fost incendiată. Din vechea biserică a mai rămas doar un turn de piatră, care se află în fața bisericii actuale.

Biserica din Vălișoara a găzduit un eveniment istoric pentru viața comunității, manifestarea de duminică însumând mai multe evenimente: încununarea lucrărilor de renovare a vechii biserici, înfrumusețarea ei exterioară, dar și interioară prin refacerea picturii, prin confecționarea unui iconostas nou și refacerea unor elemente decorative din marmură și travertin, realizarea unei monografii a localității.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…