Îi cinstim astăzi pe Sfinții Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, în anul omagial închinat lor de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul împlinirii a 1.700 de ani de libertate religioasă acordată creștinilor. Despre paradigma împăratului Constantin în simfonia Stat-Biserică și despre moștenirea lăsată Europei de acest conducător sfânt ne-a vorbit Înalt Preasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Înalt Preasfințite Părinte Arhiepiscop Casian, este Sfântul Împărat Constantin modelul conducătorului european creștin?
Nu este simplă abordarea acestui aspect în iconomia unui interviu. Mai înainte de toate, Sfântul Constantin este modelul omului lui Dumnezeu convertit în chip minunat. Preocupat la început de puterea lumească, fiu de împărat, crescut și educat în mânuirea armelor, în momentul unei lupte militare grele, are șansa de a descoperi o altă armă biruitoare, Sfânta Cruce, puterea și iubirea lui Dumnezeu. În toată istoria împăraților romani, Sfântul Constantin face o excepție, întrucât el crede în puterea Sfintei Cruci, deși era încrezător în puterea armelor și în tactica militară. De aici începe, practic, o nouă etapă, atât pentru el, cât și pentru umanitate: asocierea lui Dumnezeu nu numai pentru o luptă importantă, ci acceptarea Lui ca inspirator permanent în toate luptele pe care le are cu sine însuși, în familia sa, în armată și apoi la conducerea imperiului. Puterea lui Dumnezeu îl ajută să cuce-rească pașnic Imperiul Roman de atunci. Pentru a-l conduce, el se inspiră din lucrarea sfântă a Bisericii, care abia ieșea din perioada cruntelor persecuții ale înaintașilor săi. El îndreaptă erorile acestora, și nu doar oprește persecuțiile, ci le condamnă și proclamă, în mod solemn, libertatea ca dar oferit de Dumnezeu omului. Această libertate o garantează în imperiul său printr-o legislație adecvată. Așa a rodit, în timp, în viața umanității și a Europei, conciliaritatea, și prin ea, împăcarea oamenilor cu Dumnezeu, spre a fi pașnici între ei. El observă că, după încetarea persecuțiilor politice ale împăraților romani, s-a născut în Biserică o controversă care a generat mari necazuri, din nefericire cu consecințe dureroase, de dezbinare. Era vorba despre erezia lui Arie, care a luat proporții mari în imperiu. Împăratul a înțeles că o Biserică dezbinată nu mai este o Biserică liniștită, iar această stare nu-l ajuta nici pe el, în dorința de unire a celor două părți ale Europei, cea Occidentală cu cea Răsăriteană, cum s-a și întâmplat prin stabilirea capitalei în Răsărit. Aceasta s-a realizat în chip spiritual, dar cu urmări sociale deosebite. Astfel a fost convocat Sinodul I Ecumenic la Niceea, cu scopul restabilirii păcii spirituale. Sinodul ne-a oferit Simbolul credinței, Crezul, teme-iurile doctrinare ale dreptei credințe și „semințele” spirituale, care au rodit în sufletele oamenilor unitatea socio-politică, unificarea Europei.
Ce rol are împăratul Constantin în punerea bazelor Europei creștine?
De aici a fost doar un pas până la realizarea unui imperiu, cu un singur împărat, care, devenind conducător unic, nu se comportă ca un stăpân autarhic și absolut, ci înțelege că există o latură spirituală pe care el nu o poate sluji decât încurajând episcopii Bisericii să lupte, în continuare, pentru menținerea unității Bisericii, unitate prin care el a putut vedea împlinindu-se astfel mari fapte în impe-riu. Putem spune că atunci s-a constituit, concret, Europa, pe baze creștine. Apoi el a ajutat Biserica, sprijinind-o în slujirea lumii. A văzut cum cea mai disponibilă forță slujitoare a lumii este cea inspirată de Dumnezeu, întrucât comuniunea în aceeași credință conduce la solidaritate, ca fapt al cooperării sociale. De aceea el a oferit toate mijloacele materiale Bisericii, pentru ca cei cu responsabilități spirituale să poată să răspundă dublei lor chemări: slujirea lui Dumnezeu și slujirea oamenilor. Este, în fapt, una și aceeași slujire, dar îndreptată spiritual către Dumnezeu și filantropic către oameni. De asemenea, el a inaugurat un model nou de slujire a omului în societate, fiind un asociat comun al Bisericii, fără să-și impună autoritatea împărătească Bisericii. Respectând Biserica, el a ajutat-o să-și poată îndeplini misiunea ei în lume. Legislația lui are efecte pozitive, ce se regăsesc, în parte, și astăzi în viața Bisericii. El nu a redus ajutorul la cerințele Bisericii din perimetrul lăcașurilor de cult, ci s-a oferit a fi slujitorul laic al solicitărilor sociale ale credincioșilor. A dat Bisericii proprietăți, după mode-lul primelor comunități creștine de la Ierusalim, dorind ca exemplul său să se perpetueze în noua stare de lucruri. Așa s-a promovat, prin Biserică, viața creștină în limitele moralității, ajutând creștinii să se impună în lume prin conduita lor corectă. A ajutat apoi Biserica să dezvolte latura spirituală, întrucât în acea perioadă se construiesc biserici și se dezvoltă considerabil cultul și cultura, astfel încât timp de un mileniu întreg umanitatea a prosperat atât spiritual, cât și material datorită înțeleptei politici a împăratului Constantin. Aceasta, tocmai pentru că a înțeles și a ajutat Biserica în slujirea ei. Astfel, el este mai curând un „Împărat Apostol” decât un model de conducător eminamente politic. El este un model, bineînțeles, pentru toți cei care doresc să abordeze, în orice context istoric, această grea responsabilitate de conducător de oameni. Sfântul Constantin ne arată însă că nu putem conduce oameni dacă noi nu ne lăsăm conduși de Dumnezeu în Biserică, întrucât ea a primit și are modelele desăvârșite prin sfinți, prin învățătura Sa și prin viața morală și ne învață cum să slujim oamenilor. Slujind lui Dumnezeu, slujim oamenilor! Este foarte important să regândim echilibrat, dar profund, relația dintre slujirea prin Biserică a omului, dar și prin efortul conducătorilor desemnați să ajute oamenii. Convingerile spirituale ne ajută pe toți să realizăm comuniunea și dialogul, spre a așeza înaintea oricăror priorități iubirea de Dumnezeu, din care se naște iubirea față de aproapele.
Care este moștenirea lăsată de Sfântul Împărat Constantin Europei?
Exemplul Sfântului Constantin pentru umanitate este atât de însemnat, încât nu s-ar putea evalua astăzi nici tezaurul spiritual al lumii și nici înțeleapta cooperare dintre credință și societate. El este promotorul mesajului creștin deschis ca o floare, spre soare, în care se regăsesc toți cei care doresc unitate pe plan zonal, național, european și mondial. Sfântul Constantin ne atrage atenția că aceste în-cercări de a realiza unitatea oamenilor, fără axul spiritual ca o responsabilitate iubitoare față de toți ceilalți, fără respectarea poruncilor lui Dumnezeu și fără o atitudine corectă față de lucrarea Bisericii în viața oamenilor, nu sunt realizabile. Fără repere creștine și fără valori spirituale și morale, doar pe temeiuri economice și politice, nu este așa de simplu de refăcut nici măcar teoretic unitatea de odinioară a Europei. Creștinismul a contribuit decisiv în perioada Sfântului Constantin, și în cea ur-mătoare, la evoluția mentalității, a culturii creștine, a artei și a patrimoniului, în cel mai civilizat continent al lumii, Europa. Nu se știe dacă Europa ar fi ceea ce este astăzi, cultural și patrimonial, fără Sfântul Constantin cel Mare și fără Biserică.
Este, așadar, foarte necesară aprofundarea temei rolului Sfântului Împărat Constantin în construcția, promovarea și apărarea unității continentale, dar în cadrele perene ale tradiției luminoase constantiniene. Sfântul Constantin este prototipul conducătorului-apostol. Apostolatul, ca jertfă și slujire a celorlalți, este net superior dorinței de a stăpâni oamenii doar pe etape și fără viziune și rea-lism.
Acest împărat a fost canonizat de Biserică pentru faptele lui cu adevărat mărețe și curajoase. Pentru aceste fapte de slujire a lui Dumnezeu prin slujirea oamenilor, el s-a bucurat de atenția în timp a umanității. O prestigioasă instituție culturală din Occident numără cam 15.000 de titluri de carte închinate Sfântului Constantin cel Mare! Ce ne poate spune aceasta nouă, celor de astăzi? De aceea, credem că în Biserica Ortodoxă Română, la toate nivelurile, timp de un an de zile vor fi evidențiate mărturii impresionante, atât istorice, cât și culturale, liturgice și spirituale, patrimonial-artistice, care să justifice pe deplin inspirata propunere a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel către Sfântul Sinod de a cinsti cum se cuvine libertatea creștină în responsabilitatea slujirii prin Biserică a societății, după modelul Sfântului Constantin. Iată, la 1.700 de ani de la proclamarea, la Milano, a actului de libertate, revenim cu mare folos la sursele creștine ale temeiului slujirii din libertate! Libertate pentru slujirea oamenilor prin Biserică, libertate de a ne iubi semenii, libertate de a ne iubi Biserica, poporul, țara în umanitatea întreagă.
Despre Sfântul Împărat Constantin cel Mare s-a scris enorm, biblioteci întregi. Cum trebuie să citim cărțile care uneori îl laudă, alteori îl blamează?
Orice lectură are limitele ei de înțelegere și de interpretare. În primul rând, depinde de unghiul de analiză și de prezentare a uneia sau alteia dintre laturile activității Sfântului Constantin. Există o latură teologică, bisericească, întotdeauna corespunzătoare faptelor lui consemnate în Biserică și ale căror efecte se văd până astăzi, fie în viața spirituală, învățătorească, liturgică și social-filantropică a Bisericii, fie în viața culturală a societății.
Există, de asemenea, o direcție a lecturii neutre, care caută mai ales faptele împăratului. Acestea sunt fapte înscrise în cadrele unui conducător de imperiu. Regulile imperiului sunt clare, iar împăratul conduce după anumite legi.
În al treilea rând, o altă orientare, deloc neutră, este a celor ce contestă rolul de apostolat. Contestă chiar apropierea dintre împărat și Biserică, dar și de slujirea umanității de către Sfântul Constantin prin Biserică și cu Biserica! Întrucât în istorie se cunosc atâtea tensiuni, înainte de simfonie, în timpul simfoniei și după simfonie. Niciodată nu se va găsi în această privință un model ideal. Modelul apostolatului Sfântului Constantin rămâne valabil pentru timpul lui și pentru cei care au dezvoltat, după aceea, lucrarea sa. Dacă Biserica a constatat că lucrarea lui este apostolat, el este un stâlp și apostol al Bisericii. Pentru lumea secularizată, Sfântul Constantin nu este un model. Dimpotrivă. Doar printr-o citire foarte echilibrată și atentă a tuturor aspectelor putem evita excesele. Nu trebuie să ne exprimăm asupra vieții lui decât în deplină cunoștință de faptele, de operele și de viața lui. Și vicever-sa, nu trebuie să abordăm viața Sfântului Împărat Constantin după acele surse istorice care nu înțeleg semnificația profundă a mutării capitalei imperiului de la Apus spre Răsărit. Ar trebui să se țină cont de mai noile cercetări ale foarte multor autori chiar occidentali, care au corectat pozițiile destul de intransigente ale înaintașilor lor din secolele XVI și XVII. Între eforturile politice și economice de refacere a unității continentale am avea mult de câștigat dacă s-ar relua modelul și exemplul cooperării Sfântului Constantin cu Biserica. Probabil că trebuie să prezentăm și noi, creștinii, puncte de vedere convingătoare, astfel încât Europa să redescopere în Sfântul Constantin și lucrarea lui, pe „apostolul” care lucrează și acum spre binele acestui vechi și important continent. Probabil programele culturale, spirituale, care de altfel sunt promovate și în comunitatea europeană, s-ar îmbogăți mult dacă ar ține cont de timpul și lucrarea Sfântului Împărat Constantin. Sigur că nu este suficientă lectura vieții și slujirii ample și complexe a Sfântului Constantin fără cunoașterea slujirii sale prin Biserică. Noi trăim însă într-o societate prea secularizată, care totuși revine încet, în unele situații, la poziții mai conciliante, recunoscând Bisericii, în general, un rol important în educație, în cultură și, din ce în ce mai mult, în promovarea slujirii sociale de pe temeiuri liturgice și filantropice. Credem că nu unele sau altele dintre documentele păstrate sau pierdute despre Sfântul Constantin cel Mare trebuie să ne preocupe așa de mult, ci mai degrabă cunoașterea amprentelor faptelor lui mărețe de pe teritoriul Europei, care s-au păstrat, iată, de la el, atât în Apus, cât și în Răsărit. Europa ar avea mult de câștigat dacă și-ar reașeza programele strategice și pe „lespezile” puternice ale instituțiilor Sfântului Constantin, atât spirituale, cât și economice și, de ce nu, pe cele ale conciliarității privind politicile sociale, fie din estul, fie din vestul Europei.
(Interviu publicat în Ziarul Lumina din 21 mai 2013, realizat de Alexandru Briciu)
