Sfânta Liturghie a Sfântului Iacov, ruda Domnului, cea mai veche Liturghie a Bisericii, a fost săvârșită de părinții profesori cu ocazia hramului paraclisului de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, informează „Ziarul Lumina”.
Săptămâna trecută, clădirea istorică a Vechii Academii de Teologie Ortodoxă din Oradea, unde funcționează clasele IX-XII ale Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, a găzduit manifestări dedicate aniversării a 90 de ani de învățământ teologic ortodox orădean. O altă sărbătoare a avut loc aici, miercuri, 23 octombrie, cu ocazia hramului paraclisului „Sfântului Apostol Iacov, ruda Domnului”.
Sfânta Liturghie a Sfântului Iacov a fost săvârșită de părinții profesori, în Paraclisul din cadrul acestei clădiri a școlii, unde își desfășoară activitatea didactică elevii din clasele primare și gimnaziale. Paraclisul „Sfântul Apostol Iacov” a fost amenajat la începutul anului școlar 2010-2011, pentru a folosi nevoilor liturgice și duhovnicești ale elevilor din clasele de nivel liceal, de la profilul teologic, care studiau atunci în această locație, până în anul școlar 2012-2013, când elevii profilului teologic s-au mutat în clădirea istorică a Academiei Teologice orădene, redobândită de Episcopia Oradiei, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și demersurile întreprinse de către Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, după zeci de ani de înstrăinare.
Sărbătoarea Sfântului Iacov
La Sfânta Liturghie au participat cadrele didactice ale școlii și elevii din clasele de gimnaziu și de liceu, răspunsurile la strană fiind date de Corul „Diacon Nicolae Firu”, dirijat de arhid. prof. Ștefan Lakatos. Părintele prof. Radu Rus, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul al Episcopiei Oradiei și director al Liceului, a transmis mesajul de binecuvântare și felicitare al Preasfințitului Episcop Sofronie pentru elevii și cadrele didactice ale școlii. La sfârșitul Sfintei Liturghii, elevii au primit din partea ierarhului Oradiei, iconițe și dulciuri.
Pr. prof. Radu Rus a vorbit elevilor despre însemnătatea sărbătoririi hramului unui locaș de cult și a creionat biografia Sfântului Apostol Iacov, subliniind viața virtuoasă a sfântului, personalitate cu mare autoritate în Biserica primară, cel care a prezidat Sinodul apostolic de la Ierusalim, din anul 49-50, primul Episcop al Ierusalimului care a murit ca martir, în urma persecuției iudeilor împotriva creștinilor.
Pe lângă Sfânta Liturghie, Sfântul Apostol Iacov a mai lăsat o operă teologică valoroasă, așezată în canonul cărților Noului Testament, respectiv „Epistola sobornicească” ce îi poartă numele, în care, printre altele, este subliniată importanța capitală a faptelor bune pentru dobândirea mântuirii, fapte fără de care credința „moartă este” (Iacov 2, 20).
Liturghia Sfântului Apostol Iacov este cel mai prețios și mai vechi monument de literatură liturgică. Sfântul Apostol Iacov a fixat pe temeiuri apostolice sâmburele acestei opere în Biserica din Ierusalim. De la Ierusalim, Liturghia Bisericii primare a ajuns, mai întâi, la Antiohia, prin Sfântul Apostol Pavel și ucenicii săi, cunoscând o dezvoltare treptată și devenind Liturghia reprezentativă a ritului liturgic antiohian. În Asia Mică și în Grecia ea a dat naștere Liturghiilor mai noi, a Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Ioan Gură de Aur, Liturghiile bizantine, care i-au luat curând locul. În Ierusalim era încă în întrebuințare în secolul al IX-lea, iar în restul Orientului ortodox s-a menținut până prin secolul al XII-lea, după care a fost înlocuită definitiv cu Liturghiile bizantine.
Mai nou, Liturghia Sfântului Apostol Iacov se săvârșește în Patriarhia Ierusalimului și în Biserica Ortodoxă a Greciei, în general de două ori pe an, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Iacov (23 octombrie) și în prima Duminică după Nașterea Domnului, când sunt prăznuiți mai mulți strămoși după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos, printre care și Sfântul Iacov.
În Eparhia Oradiei, la inițiativa și cu binecuvântarea PS Episcop Sofronie, anul acesta este al patrulea an consecutiv de când se săvârșește Liturghia Sfântului Iacov, în ziua de 23 octombrie, în paraclisul așezat sub ocrotirea sfântului. În prezent, paraclisul servește drept lăcaș de rugăciune pentru elevii din ciclurile primar și gimnazial pentru care, în fiecare zi de vineri, se săvârșește aici Sfânta Liturghie. De asemenea, în paraclis Sfânta Liturghie se săvârșește și în duminici și sărbători, pentru elevii liceului, pentru părinții acestora și pentru cadrele didactice.





