Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a găzduit ieri, 4 noiembrie, prima conferință preoțească din această toamnă. La conferință au participat preoții din cinci protopopiate, iar lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Preoții din Protopopiatele Sibiu, Mediaș, Avrig, Săliște și Agnita, împreună cu protopopii din aceste unități administrative ale Arhiepiscopiei Sibiului au participat la conferința dedicată Sfinților Împărați Constantin și Elena și părintelui profesor Dumitru Stăniloae. Alături de IPS Mitropolit Laurențiu, în prezidiu s-au aflat Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, arhid. prof. dr. Ioan I. Ică jr. de la facultatea sibiană, vicarul administrativ al eparhiei, pr. Ilarie Benchea și consilierul cultural, pr. Savu Popa.
În debutul conferinței, IPS Mitropolit Laurențiu le-a mulțumit preoților pentru participare și a anunțat programul hramului din 30 noiembrie, când la Sibiu vor avea loc, pentru al treilea an consecutiv, ample manifestări religioase dedicate Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Preoții din Sibiu și din împrejurimi vor participa și în acest an la slujba privegherii și la procesiunea cu moaștele Sfântului Andrei Șaguna.
Ierarhul i-a îndemnat pe preoți să sporească lucrarea pastorală și misionară din parohii și, acolo unde este cazul, patrimoniul șagunian să fie redobândit sau sporit.
„I-am rugat pe preoți să ne vină în ajutor și la hramul din acest an al Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei și să se bucure alături de noi de această mare sărbătoare a Sibiului și a întregului Ardeal. Preoții au fost îndemnați să acorde mai mult interes lucrării sociale din parohii, astfel încât slujirea noastră, a Bisericii, să nu fie doar una liturgică, iar Liturghia euharistică să se prelungească în cea a slujirii aproapelui”, ne-a spus IPS Mitropolit Laurențiu.
Mai apoi, ierarhul l-a prezentat preoților pe diaconul Emanuel Benchea, directorul Centrului de Pelerinaje al Arhiepiscopiei Sibiului. Prin acest centru, preoții și credincioșii au posibilitatea să participe la pelerinaje în diferite locuri sfinte din lume, iar aceste vizite vor fi organizate în strânsă legătură cu Centrul de Pelerinaje al Patriarhiei Române.
Promovarea turistică a bisericilor
În cadrul conferinței, au fost prezentate cinci referate legate de viața și importanța Sfinților Împărați Constantin și Elena și despre teologia părintelui profesor Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog al secolului trecut. Referatele au fost elaborate și prezentate de cinci preoți din toate protopopiatele amintite.
La aceeași întâlnire cu preoții, Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurențiu a transmis mulțumirile și binecuvântările Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pentru contribuția constantă și consistentă la finanțarea lucrărilor de zidire a Catedralei mântuirii neamului. Prin donațiile parohiilor, Arhiepiscopia Sibiului se află pe locul doi, după Arhiepiscopia Bucureștilor, pe lista ctitorilor. În final, au fost transmise ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în special cele legate de retrocedările bunurilor bisericești, iar preoților li s-a reînnoit rugămintea de a întocmi monografii ale parohiilor, în care să se ofere documente și informații legate de monumentele de spiritualitate ortodoxă din Ardeal. Acestea vor fi promovate, la solicitarea autorităților județene, în circuitele turistice, alături de monumentele medievale ale altor confesiuni creștine.





