La Mănăstirea Tismana din județul Gorj, a avut loc vineri, 1 noiembrie 2013 lansarea cărții „Viața Cuviosului Nicodim cel Sfințit de la Tismana, povestită copiilor”, informează episcopiaseverinului.ro
Având ca autor pe Pr. Ion-Viorel Văcariu, ostenitor al Sectorului Cultural din cadrul Centrului Eparhial din Drobeta Turnu Severin, cartea se adresează în special celor mici, dar și celor mari, istorisind fapte din viața Sfântului Nicodim de la Tismana, ocrotitorul Eparhiei Severinului și al întregii Oltenii.
Evenimentul cultural a fost organizat de către Mitropolia Banatului, Episcopia Severinului și Strehaiei, Mănăstirea Tismana, Asociația Culturală Kratima și Asociația pentru un Pământ Fericit.
Încorporat în colecția duhovnicească „Povești cu Sfinți Părinți pentru copii cuminți”, volumul se constituie într-un excelent material educativ și moralizator, din fiecare istorisire fiind extrase, pe marginea textelor, învățături folositoare.
Primul volum al acestei serii aghiografice a fost dedicat Cuviosului Siluan Athonitul, iar cel de-al doilea povestește viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul și ocrotitorul Timișoarei și al Banatului.
Cartea închinată Sfântului Nicodim este cea de-a treia apariție editorială a colecției și va fi urmată de viața Sfintei Teodora de la Sihla.





