În cadrul Stagiunii Corale „Paul Constantinescu” sunt organizate, în această perioadă, mai multe concerte religioase. Primul dintre ele, susținut de Corul de cameră „Preludiu”, a avut loc luni seară, la Biserica „Sfântul Elefterie-Nou”.
În cadrul stagiunii, bucureștenii sunt așteptați în luna decembrie la alte două concerte religioase. Primul dintre ele va fi găzduit de Biserica „Sfântul Elefterie-Nou” pe 5 decembrie. Vor concerta Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia și Corul „Euterpe”. Al doilea concert va avea loc pe 23 decembrie, la Ateneul Român. Bucureștenii vor putea audia unele dintre cele mai frumoase colinde tradiționale, atât românești cât și din repertoriul internațional, în interpretarea Corului de cameră „Preludiu”, potrivit TRINITAS TV.
Sub egida unui mare compozitor român, Stagiunea ʺPaul Constantinescuʺ a fost inițiată de Asociația Națională Corală din România în anul 2009.
Foto: Arhivă





