După o lungă tăcere, după veacuri de stăpânire străină și oprimare ateistă, Dobrogea creștină își împlinește acum testamentul spiritual lăsat moștenire de însuși Sfântul Andrei, primul Apostol al Domnului. Astăzi, vechiul pământ al Scythiei Mici renaște spiritual, umplându-se cu altare în care Hristos este cinstit și preamărit în veac. Mănăstirea Limanu-Hagieni, din Arhiepiscopia Tomisului, este unul din aceste noi altare prin care se reînnoadă firul trăirii monahale în sfințitul capăt de lume dintre Dunăre și mare.
M-am tot întrebat ce forme mai poate îmbrăca apostolatul astăzi, la începutul mileniului III, fără să mă gândesc vreo clipă că prezentul nostru continuă să rămână… început. O biserică amenajată într-un container, purtată dintr-o mănăstire în alta ani în șir, despre care mi-a vorbit părintele Clement Constantin Crivanciuc, starețul Mănăstirii Limanu-Hagieni, din județul Constanța, mi-a oferit imaginea acestui mod de a-L mărturisi pe Hristos, de a face apostolat în acest „acum” al nostru, uimindu-mă cât de actual și frumos poate să fie permanentul început creștin, cu care, fără să ne dăm seama, suntem contemporani.
Lumina pustiei dobrogene
Departe de agitația zilei, pe o coamă de deal, situată la 12 km de Mangalia, pe DJ 391, care leagă vechiul Calatis de localitatea Negru Vodă, în coasta rezervației naturale Pădurea Hagieni, la locul numit La Gutui, privind spre lacul Limanu, s-a așezat, din 2003, Mănăstirea Limanu-Hagieni, cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”. Această „Hozevă dobrogeană”, cum frumos o numește părintele Clement, luminează un hotar de cer și unul de pământ ancestral, peste care, cum spun unii istorici, ar fi trecut în retragere apele potopului biblic. Și nu întâmplător, pentru că în voia Domnului nimic nu este întâmplare, a fost ales pentru altar tocmai acest loc. La numai câțiva kilometri de aici, în peștera Limanu, arheologul Vasile Boroneanț a descoperit, printre multe alte urme de ancestrală locuire umană, și vechi simboluri creștine, litere și cuvinte în caractere chirilice, din perioada romano-bizantină. Iar la un kilometru de aici, în pădurea Hagieni, sau la Albești, încă se mai văd urmele unor vechi așezări creștine, confirmând vechimea credinței noastre.
Biserica din container
„În 2004, ne-am mutat aici, în două căsuțe de camping, și am slujit într-un container primit de la peștera Sfântului Ioan Casian. O mică biserică, în care slujiseră și frații de acolo patru ani. În 2007, l-am transmis mai departe, la Mănăstirea Basarabi, unde s-a slujit în el o altă bună bucată de timp”, ne mărturisește părintele stareț Clement.
În câteva luni, cu ajutorul unor credincioși, a fost ridicată o căsuță cu trei camere, o bucătărie, o cămară pentru alimente, clădire în care locuiesc și în prezent călugării, urmând ca, tot cu voia Domnului, aici să se materializeze proiectul unui așezământ mai mare, pe măsura credinței și nevoirii lor.
În august 2006, a fost ridicată bisericuța actuală, care a fost terminată în primăvara anului următor și în care se roagă cei cinci viețuitori ai mănăstirii.
Nașterea de fii duhovnicești
„Aici vii, te descarci de toate grijile lumești și te unești într-un fel anume cu Dumnezeu. Pe noi nu ne sperie liniștea, dimpotrivă, ne bucură. Până și vântul, viscolul se prefac aici într-o șoaptă pe care, de multe ori, o asociem cu adierea simțită de Sfântul Prooroc Ilie când a trecut pe lângă el Dumnezeu. Suntem înconjurați de păsări, de căprioare, de șerpi, de broaște țestoase, de bujori și brândușe, cerul este brăzdat de șoimi și avioane care zboară chiar pe deasupra noastră. Deși nu suntem văzuți de cei din văzduh, ne bucurăm că acolo sunt oameni și noi ne rugăm pentru ei. Într-un cuvânt, suntem aici cu Dumnezeu. Sigur, în această pustie vine și ispititorul. Prima ispită vine de la trup, pentru că ești singur și uneori deznădăjduiești. Dar în momentul în care cădem la rugăciune, ne liniștim. Am avut oameni care mă întrebau la început dacă nu mă plictisesc slujind singur. Iar eu le spuneam că niciodată nu sunt singur, pentru că mai primim câte un acatist și, în momentul în care eu le pomenesc numele celor numiți acolo la Liturghie, simt că sunt cu ei împreună la slujbă. Părintele Serafim Man de la Rohia, care a oficiat odată cu mine aici, mi-a spus că slujesc în acest loc ca într-o adevărată pustie. La fel și părintele Arsenie Papacioc. Unii istorici spun că pe această vale ar fi trecut Sfântul Apostol Andrei în drumul lui de la Calatis spre Dunăre și, dacă mă credeți, eu îi simt aici duhul. Iar toată slujirea noastră, a monahilor, nu face altceva decât să-l transmită mai departe. Locul acesta se aseamănă foarte mult cu cel de la Hozeva, unde, într-o peșteră, s-a nevoit și Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. În 2005, când slujeam în container, un preot venit la noi mi-a spus că stăm aici ca la Hozeva. Nu s-a născut aici Maica Domnului și nici Sfântul Ilie nu a pustnicit pe acest deal. Dar ne-au lăsat nouă această șansă de a transmite mai departe acea nevoință, acea naștere de fii duhovnicești în Hristos”, ne-a mai mărturisit părintele Clement.
Privind locul jur-împrejur, simțim și noi adierea trecerii Domnului. Și parcă deodată toată valea, tot cerul și pădurea s-au umplut de rugători. La plecare, observăm la intrarea în curtea mănăstirii, rânduite printre pini, scaune, bănci și mese pentru un hram. Și-n acel moment am avut certitudinea, ca și părintele Clement, că această pustie este de fapt un continuu început, plin ochi cu credincioși care Îl mărturisesc astăzi, aici, ca și cei din începuturi, pe Hristos, Cel ce este Viață și Mântuire…
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 7 noiembrie 2013)
