Peste 300 de pictori bisericești din întreaga țară s-au întâlnit zilele acestea la Palatul Patriarhiei în cadrul unor conferințe menite să aprofundeze și să promoveze pictura autentic bizantină, care păstrează valorile tradiției ortodoxe. Dialogurile deschise dintre ucenici, stagiari și pictori de renume au fost pe cât de profunde, pe atât de emoționante, având în vedere relevanța valorii umane, artistice și spirituale.
Dintre mentorii tinerilor pictori, ne-au împărtășit câteva gânduri Grigore Popescu-Muscel, Claudiu Moldoveanu și Nicolae Sava.
Grigore Popescu-Muscel: „Pictorii adevărați trebuie să știe să pună în valoare fresca”
Pictorul Grigore Popescu-Muscel, vădit emoționat, cu mulțumirea aceea profundă a maestrului care se bucură de ascensiunea ucenicilor săi, ne-a mărturisit: „Toate aceste zile de întâlniri și discuții, eu le consider zile de aur, și asta pentru că în sfârșit am reușit să reunim marea familie a pictorilor bisericești din întreaga țară. Nemărginita mea bucurie constă în faptul că toate generațiile de pictori și restauratori au acceptat această provocare. Important este să pătrundă în spiritul acestor conferințe și niciodată să nu renunțe, în ideea că și-au încheiat cariera. Trebuie să moară ca actorii, pe scenă, dar în același timp să împărtășească tot rodul experienței de-o viață celor care vin. În prima zi s-au ținut conferințe despre teologia icoanei, minunat lucru, iar cuvântul de aur al Preafericitului a încununat toate aceste discuții cu harul pe care un pictor bisericesc trebuie să-l caute și într-un final să-l și găsească și să îl dăruiască prin lucrarea sa.” Mi-am permis să-l întreb pe maestru cum le transmite ucenicilor secretele nespuse ale acestei minunate profesii și răspunsul a fost mai mult decât relevant: „Este cel mai potrivit să-i provocăm să fure aceste taine, ca să învețe să le și prețuiască. Conștiința lucrului bine făcut trebuie să primeze nu numai pe perioada șantierului, dar și în restul timpului. Pictorii adevărați trebuie să știe să pună în valoare fresca. Ei trebuie să înțeleagă că pictura bisericească este o meserie care implică dăruire și că locul muncii lor nu este un șantier obișnuit, ci însăși casa Domnului. Eu le tot spun ucenicilor mei: nu trebuie să se știe că voi ați pictat, ci că pe-aici au trecut îngerii. Profesia de pictor bisericesc implică foarte multe sacrificii, pe care aceștia trebuie să le conștientizeze încă de la început, când este nevoie de foarte mult studiu individual, ziua șantier, iar noaptea studiu, eu așa mi-am făcut ucenicia. Cine nu stăpânește metodologia de lucru și nu are capacitatea de a identifica noi și noi metode nu prea se încadrează în această tagmă. Artistul trebuie să fie viu, trăirea lui să fie permanent pusă în slujba înțelegerii picturii. Noi promovăm tehnicile care au durabilitate maximă în timp. Sensul acestor conferințe este și acela de a dezmorți pe cei care sunt „anchilozați”, căzuți într-o imagine obositoare.”
Claudiu Moldoveanu: „Un lucru bine gândit este întotdeauna și bine făcut”
De la toți cei prezenți la această conferință profesorul restaurator Claudiu Moldoveanu își dorește o comunicare permanentă și o îmbunătățire a nivelului de înțelegere a patrimoniului: „Dacă pictura din nou implică discuții de specialitate cu un traiect artistic și spiritual, când vorbim despre restaurare, lucrurile se amplifică oarecum, având în vedere că responsabilitatea pentru valorile moștenite este mult mai mare. Trebuie să vă mărturisesc cu tristețe că, din păcate, s-a distrus enorm din patrimoniul nostru bisericesc, motiv pentru care încercăm să comunicăm cât mai eficient, astfel încât să inițiem atât pictorii, cât și restauratorii pentru ca aceștia să-și facă treaba cu seriozitate și profesionalism. Am moștenit monumente de o valoare inestimabilă, cu o arhitectură țărănească, laică și bisericească, de lemn, asupra cărora trebuie să se intervină, altfel le pierdem. Inițiative există pentru salvarea acestora, dar trebuie să mai existe și-un oarecare interes din partea autorităților locale.” Ceea ce l-a ajutat enorm în profesie pe restauratorul Claudiu Moldoveanu a fost și faptul că, fiind absolvent de arhitectură, a pus pe primul plan partea tehnică. Ca fiu de preot, inițial se gândise să urmeze tradiția familiei, dar datorită tatălui său a înțeles că poți rămâne în slujba lui Dumnezeu indiferent de profesia pentru care optezi: „În meseria noastră există un proces continuu: tot timpul ai ucenici, îi formezi, apoi își iau zborul. Eu, la 64 de ani, cât să mai lucrez pe șantier? Vreo zece ani, apoi gata, trebuie să mă dau cuviincios la o parte și să le fac loc celor care vin din urmă. Dar pentru asta este nevoie ca aceia care vin din urmă să conștientizeze dacă au vocație sau nu pentru această profesie. Arhitectura am lăsat-o în stand-by și m-am perfecționat prin muncă și perseverență în această meserie de restaurator, unde partea artistică este interesantă, dar esențialul stă în partea tehnică. Îmi face mare plăcere să-mi pot proiecta propriile tehnologii de lucru, procesul acesta de tehnologie la un moment dat devine foarte pasional. E bine ca toți cei care sunt astăzi aici să înțeleagă că un lucru bine gândit este întotdeauna și bine făcut, iar tinerii să se obișnuiască într-un fel cu nopțile de studiu, fără de care în restaurare nu se poate face performanță. Am avut și ucenici care au avut curajul ca, în momentul în care și-au dat seama că nu sunt făcuți pentru a fi restauratori, au renunțat. Această meserie nu poate fi făcută decât dacă ai vocație.”
Nicolae Sava: „Fără dragostea de Dumnezeu nu vor putea merge mai departe”
O prezență extrem de agreabilă a acestei interesante întâlniri este maestrul Nicolae Sava, care i-a bucurat pe toți cei prezenți cu un dialog viu, cald și foarte util pentru cei care doresc să facă performanță în această profesie nobilă. A format generații întregi de pictori bisericești. Iată ce ne-a declarat: „Sunt bucuros că Biserica Ortodoxă Română a gândit și organizat o astfel de manifestare, în care toate generațiile, de la ucenici, stagiari și până la cei mai vârstnici pictori în viață, au ocazia să se întâlnească, să schimbe păreri constructive sau chiar contradictorii, dar care ajută la progresul picturii bisericești românești. Ne dorim ca acest lucru să se întâmple mai des, mă gândeam chiar să propun ca astfel de întâlniri să se organizeze și în eparhii și astfel ar avea o continuitate și ar fi spre folosul tuturor. Este o bucurie fără margini să vezi că aceia pe care ai avut prilejul să-i inițiezi în pictură te-au egalat și poate te-au și depășit. Eu cred că numai un profesor prost nu poate fi depășit de ucenic. Ne despărțim cu un gând frumos, unificator, pe care numai credința îl poate da, pentru că fără credință și fără dragostea de Dumnezeu nu vor putea merge mai departe.”
(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 7 noiembrie 2013)
