Sâmbătă, 9 noiembrie 2013, cu prilejul sărbătorii Sfântului Nectarie de la Eghina, Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta Liturghie la hramul bisericii din cartierul ieșean Alexandru cel Bun. Din soborul de peste 20 de preoți și diaconi ce au slujit alături de Mitropolit au făcut parte pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, părintele Toma Gradinaciuc, protoiereu al Protopopiatului Iași 1, și părintele Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor. Lăcașul de cult aflat sub ocrotirea sfântului numit „Taumaturgul” s-a dovedit neîncăpător pentru credincioșii ieșeni veniți să-i aducă rugăciune de cerere și de mulțumire Sfântului Nectarie, precum și pentru pelerinii sosiți din alte colțuri ale țării, informează „Ziarul Lumina”.
Este aproape ora 9:00, iar curtea Bisericii „Sfântul Nectarie” din Iași începe să se umple. Copii îmbrăcați în costume naționale și cu flori în mână intonează la unison cântări duhovnicești. Aerul rece al dimineții îmbujorează fețele tuturor, iar razele soarelui se revarsă pe chipurile celor care așteaptă în liniște să se întâlnească cu Sfântul Nectarie. Mulțimea așezată pe scările bisericii ascultă troparul Sfântului Nectarie în limba greacă și în limba română, iar cei care abia au ajuns se așază conștiincioși la rând, purtând cu sine ofranda lor. Părinți și bunici, cu copii în brațe sau ținându-i de mână, își ațintesc ochii spre baldachinul ce adăpostește icoana și moaștele Sfântului Nectarie. După primirea tradițională a Întâistătătorului Moldovei și Bucovinei și după închinarea ierarhului la moaștele Sfântului Nectarie, preoții și credincioșii s-au îndreptat spre lăcașul de cult. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Teofan a citit o rugăciune de iertare a păcatelor pentru toți cei prezenți la hram.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan a subliniat, conform textelor scripturistice rostite la Apostolul și Evanghelia sărbătorii, faptul că Mântuitorul Iisus Hristos este Păstorul cel Bun și Arhiereul cel Adevărat: „Prin intermediul acestor două cuvinte, Biserica dorește să ne apropiem de înțelegerea chipului celui binecuvântat al arhiereului care a fost și rămâne Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul. Cuvintele din Sfânta Scriptură îl definesc pe arhiereu așa cum este el chemat să fie: între două lumi. Este chemat la cele de sus, dar aparține celor de jos. Pe de o parte este chemat să fie demnitarul Bisericii, iar pe de alta este chemat să rămână primul monah al eparhiei sale. Este chemat să fie cel mai sărac dintre oameni, dar și să gestioneze bogățiile materiale și umane ale Bisericii. De-a lungul veacurilor, arhiereii Bisericii au luptat să-și împlinească lucrarea lor și au fost binecuvântați de Dumnezeu cu multă slavă. Alți arhierei au fost binecuvântați de Dumnezeu prin vremuri de cumpănă, iar dacă ne aruncăm privirea asupra vieții marilor arhierei pe care îi avem în calendarul Bisericii, vedem pe de o parte slava cu care s-au bucurat în slujirea Bisericii din timpul lor, iar pe de altă parte, nenumăratele pătimiri, ispite și lupte la care au fost supuși”.
Virtuțile Sfântului Ierarh Nectarie
În continuare, predica s-a concentrat pe jertfa ierarhului Nectarie și pe răsplata divină pentru suferințe. „Sfântul Nectarie nu s-a bucurat de slujire în eparhia sa decât puțin peste un an de zile, iar aproape 30 de ani a locuit departe de poporul pentru care a fost rânduit păstor, nevoindu-se într-o simplă mănăstire. Dar inima sa curată, capacitatea sa teologică și dorința de a lucra pentru Domnul l-au arătat pe Sfântul Ierarh Nectarie mult mai strălucitor în logica lui Dumnezeu, în gândirea împărăției cerurilor, decât alți împărați și patriarhi care au șezut în scaunul slujirii lor până la adânci bătrâneți. Sfântul Nectarie nu s-a bucurat în timpul vieții pământești de slava, laudele și dragostea lumii, dar Dumnezeu răsplătește cum știe El mai bine pe cei bineplăcuți Lui. Noi știm că lupta pentru dobândirea împărăției cerurilor este plină de piedici și de obstacole, iar Sfântul Ierarh Nectarie le-a gustat din plin și a devenit puternic prin suferință. Cu cât omul are mai multe piedici în viața sa și se deschide către Dumnezeu, devine mai puternic și mai statornic. „Cel care dorește să stea pe picioarele sale să stea mai mult în genunchi”, spun Sfinții Părinți. Omul este întărit de determinarea de a face voia Domnului și de împlinirea cinstită a datoriilor lui, iar toate acestea aduc după ele greutăți, dar sedimentează ființa lăuntrică a omului. Iată de ce, trecând prin atâtea ispite și necazuri, Sfântul Nectarie s-a umplut de Duhul Sfânt, și-a deschis mintea, inima, sufletul și trupul său pentru ca acestea toate să fie pline de Dumnezeu. Iar noi, oamenii, simțind și intuind prezența Duhului celui Dumnezeiesc în osemintele Sfântului Ierarh, primim ajutor de la Dumnezeu prin mijlocire sfântă”.
„Această sărbătoare reprezintă un nou Paște al acestei biserici”
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Teofan i-a hirotesit întru duhovnic pe doi dintre noii preoți ai Arhiepiscopiei Iașilor: pr. Adrian Marian Cucu și pr. Vasile Mereuță. Apoi părintele protopop Toma Gradinaciuc a amintit câteva aspecte ale legăturii dintre Sfântul Nectarie de Eghina și biserica din Iași ce îl are ca ocrotitor: „Anul acesta se împlinesc șapte ani de când această biserică a fost târnosită și de când s-a adus aici o părticică din moaștele Sfântului Nectarie. De atunci și până astăzi multe binecuvântări s-au revărsat peste această biserică și peste cei ce se închină cu credință în ea. Consider că astăzi este o zi de aleasă bucurie pentru toți cei care ne-am împărtășit de mari daruri de la Sfântul Nectarie, pe care îl rugăm să rămână pururea rugător pentru noi”. A urmat cuvântul de mulțumire al părintelui paroh Petru Lehaci, în care a menționat că „această sărbătoare reprezintă un nou Paște al acestei biserici pentru că, prin slujba arhierească, credincioșii au luat lumină din Lumina lui Hristos”. Apoi, Înaltpreasfințitul Teofan a primit în dar două icoane ale Sfântului Nectarie: una de la părintele paroh, iar cealaltă de la cea mai tânără membră a cercului de pictură al parohiei, o fetiță de doar câțiva anișori. Părintele Petru Lehaci a prezentat și CD-ul lansat de către Corul „Nektarios” al parohiei și a dat citire câtorva diplome pentru copiii care s-au îngrijit de expoziția de pictură. Cuvântul de încheiere i-a aparținut Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, care a binecuvântat această „prelungire a sărbătorii Sfintei Parascheva”, îndemnând la urmarea jertfei și a virtuților Sfântului Nectarie.





