Controversa din anul 1942 dintre pr. Stăniloae și Lucian Blaga a fost una amplă: marele teolog a publicat cartea „Poziția Domnului Blaga față de Creștinism și Ortodoxie”, în timp ce filosoful român a scris pamfletul „De la cazul Grama la tipul Grama”, apreciat drept o mare realizare în istoria noastră literară.
Revista „Gândirea” publica articolul „Despre dogmă” în care pr. Stăniloae îi reproșa lui Blaga demersul de a fi dat noțiunii de dogmă „o accepție cu totul neortodoxă, incluzând în sfera ei orice formulare antinomică”. Dogma religioasă, explică teologul, posedă particularitatea de a fi „o sinteză de credință-logică”, întrucât se întemeiază pe „încrederea în cuvântul lui Dumnezeu”.
Pr. Stăniloae afirmă că filosofia lui Blaga este anticreștină, pornind de la „teoria gnoseologică a d-sale, dublată de o viziune corespunzătoare despre centrul existenței sau Marele Anonim”. Concepția filosofului este o formă de agnosticism, diferit de cel clasic tocmai prin accentul pe care-l pune pe mister și pe necunoașterea creatoare. Teoria caracterului subiectiv al oricărui conținut este extinsă și asupra creștinismului, negând revelația dumnezeiască pe care se bazează acesta.
Pentru Blaga toate religiile au aceeași valoare. În filosofia sa, paralela între elementele interioare și exterioare omului nu este altceva decât o iluzie, o modalitate prin care Marele Anonim îl descurajează pe om în încercarea de a-l cunoaște. Este exclusă posibilitatea revelației de orice formă. În creștinism însă, revelația supremă și caracterul personal al Divinității sunt dovedite prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu.
Cartea pr. Stăniloae cuprinde și o critică a spațiului mioritic blagian, teologul afirmând că „răsăritul ortodox nu e dominat numai de convingerea că transcendentul coboară, ci și de conștiința că el nu coboară decât dacă omul se silește prin eforturile proprii să se facă apt să-l primească”.
În anul 1942, pr. Stăniloae publică cartea „Iisus Hristos sau restaurarea omului” în care opune lipsei de obligație etică din filosofia blagiană concepția creștin-ortodoxă. În 1992, teologul publică „Reflexii despre spiritualitatea poporului român”, unde reia, într-o nouă formă, ideile dezvoltate în cartea despre gândirea lui Blaga: „Noi nu suntem unilateral raționaliști ca latinii din Occident sau ca grecii, care au influențat latinitatea occidentală, nici unilateral mistici ca slavii sau ca popoarele asiatice și africane de un panteism și mai total prin religiile lor impersonale, ci unim luciditatea rațională a latinității personaliste, cu sentimentul de taină, prezentă în toate, dar de o taină luminoasă, în care se poate înainta la nesfârșit și care nu ne anulează ca persoane originare în sentimentul unității de comuniune pe care îl trăim”.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 1 octombrie 2010)
