Postul Nașterii Domnului, perioadă de un farmec deosebit din cursul anului bisericesc, prilejuiește multora dintre noi o mai adâncă meditație asupra propriei vieți trupești și spirituale, asupra progresului sau regresului duhovnicesc personal. Adeseori, în alergarea neîncetată, de dimineața devreme și până noaptea târziu, în „zbaterea” sa cotidiană, omul își pune întrebări privind modalitățile de pregătire pentru a trăi deplin bucuria Crăciunului, iar cea mai înaltă și fericită dintre ele o constituie însăși experiența și exercițiul postului.
Apreciind că aproximativ 70%-80% din bolile somatice ale omului contemporan provin din stilul său defectuos de viață și dintr-o alimentație greșită, izvoarele medicale, marile clinici de nutriție și oncologie redescoperă virtuțile terapeutice ale postului creștin, și în mod deosebit ale celui ortodox. Recomandări privind o alimentație frugală și vegetariană, dieta „Okimawa”, cretană sau mediteraneană, bazate pe limitarea strictă a consumului de carne și deprinderea unei alimentații constând în „hrană vie” – legume și fructe -, își fac loc tot mai mult în obișnuințele omului preocupat de sănătatea fizică și de integritatea sa spirituală.
Organizația Mondială a Sănătății a revizuit recent piramida alimentației și, dacă anterior consumul de carne era recomandat a se face „ocazional”, în prezent, consumul ei trebuie făcut „accidental”, doar în cazuri fortuite și în lipsa altor alimente sănătoase. Cercetările medicale moderne vorbesc tot mai des despre presupusele „alicamente” (cuvânt rezultat din „aliment” și „medicament”), adică produse alimentare în care au fost introduse elemente considerate benefice pentru sănătate. Ultimele recomandări privind o alimentație sănătoasă, capabilă să ofere longevitate fizică și acuitate intelectuală, presupune consumarea a cât mai multe legume uscate și de sezon, a fructelor și cerealelor, reducerea consumului de carne, evitarea produselor lactate, asezonarea și prăjirea alimentelor cu ulei de măsline (sau de rapiță), limitarea cantității de vin, la 1-2 unități zilnic (200 ml), și acestea doar în timpul meselor.
Toate aceste observații și recomandări întăresc deplin cuvintele inspirate de Dumnezeu ale Sfinților Părinți ai spiritualității ortodoxe.
„Dascăl al tinerilor și podoabă a bătrânilor”
Multe dintre cele mai frumoase caracterizări ale postului ortodox, potrivit efectelor sale asupra trupului și ale sufletului, sunt date de către Sfântul Ioan Gură de Aur, orator de geniu al creștinătății. Pentru Sfântul Părinte postul constituie „temelia” întregii vieți spirituale, „învățătorul nostru”, „mama tuturor virtuților, dascălul cumințeniei și al întregii virtuți”, „maica întregii înțelepciuni și izvorul a toată filosofia”, un adevărat „medicament” și o reală „doctorie”, un mijloc de sfințire a trupului și a sufletului, a omului în integritatea ființei sale, o hrană duhovnicească în drumul nostru către patria cea cerească.
Postul ne dă și este „seninătatea sufletelor noastre, podoaba bătrânilor, pedagogul tinerilor, învățătorul celor ce trăiesc în curăție trupească și sufletească. Postul împodobește ca o diademă orice vârstă, și pe bărbați, și pe femei”. Virtuțile sale de excepție fac din el o adevărată „pedagogie a trupului”, spre înălțare duhovnicească.
Considerând alimentele a fi „sfinte și tămăduitoare”, spiritualitatea ortodoxă, bazată pe o experiență de viață și nevoință bimilenară, recomandă temperanța sau cumpătarea în privința hranei, în sensul păstrării libertății față de lucrurile materiale, și detașarea față de plăcerile pe care acestea le pot procura. Sfântul Maxim Mărturisitorul fixează un principiu de înalt discernământ duhovnicesc, spunând că trebuie „să mâncăm pentru a trăi, nu să trăim pentru a mânca”. Pregătirea unor mâncăruri alese și care necesită un efort material și culinar special, și nu doar „de dulce”, ci chiar și de post, trădează un atașament exagerat și pătimaș față de lume și de trup, de pofte și plăceri. Știind că satisfacerea patimii lăcomiei pântecelui se transformă adesea în prilej de naștere a altor patimi, precum desfrânarea, iubirea de arginți, trândăvia, slava deșartă și mândria, Părinții duhovnicești ai Ortodoxiei ne recomandă să nu căutăm niciodată mâncăruri alese, să ne mulțumim cu cele necesare fireștii viețuiri a trupului, să ne ridicăm de la masă neîmbuibați, ba chiar mai mult, nesătui fiind.
Asceza implică atât trupul, cât și sufletul
Același dascăl al virtuților creștine, Sfântul Ioan Gură de Aur, îndeamnă ca, mai ales în astfel de perioade binecuvântate ale anului bisericesc și din viața noastră, „acela care postește mai înainte de toate să-și înfrâneze mânia, să fie învățat să fie bun și blând, să aibă inima zdrobită, să smulgă din minte gândurile poftelor celor rele, să aibă înaintea ochilor ochiul cel neadormit al lui Dumnezeu și scaunul cel drept de judecată; să fie mai presus de bani, să fie darnic atunci când face milostenie și să izgonească din sufletul său orice răutate față de semenul său”.
Ascetica ortodoxă, artă a mântuirii omului, ne învață că postul cel adevărat, folositor și mântuitor, nu se restrânge la evitarea unor alimente, la eliminarea băuturii și plăcerilor trupești, ci presupune dublarea neîncetată a acestor deprinderi cu o viață duhovnicească mai intensă și înaltă, cu rugăciune și milostenie, participare la slujbele Bisericii și profundă cugetare la scopul și sensul vieții prezente, precum și la mijloacele de îmbunătățire a acesteia, spre dobândirea vieții veșnice fericite.
Postul bolnavului – purtarea cu noblețe și demnitate a crucii vieții sale
Adevărată „maică” a sufletelor noastre, Biserica Ortodoxă este sensibilă la suferință și neputință, căutând să le ușureze și să le aline. Înțelegând că în lume există multă boală și neputință, și din dorința de a preciza o cale de mântuire și persoanelor aflate pe patul durerii, ea oferă, prin intermediul părintelui duhovnic, „glas al lui Dumnezeu în viața noastră”, pogorăminte sau îngăduință, arătând, în acest fel, că scopul esențial al postului nu îl constituie slăbirea și ruinarea unui trup și așa șubrezit, ci întărirea acestuia, prin practici și deprinderi duhovnicești înalte, care nu doar că echivalează și suplinesc, în aceste cazuri speciale, înfrânarea sau asceza trupească, ba chiar le și pot depăși.
Prin aceasta, credința creștină arată că postul nu este un scop în sine, ci un autentic pedagog, o cale spre mântuire, un exercițiu spre viața viitoare, în care mâncarea și băutura cea duhovnicească o vor constitui iubirea și contemplarea lui Dumnezeu.
(Articol publicat în Ziarul Lumina de Duminică din 17 noiembrie 2013)
