Hramul bisericii Sfântul Apostol Andrei din Dej

PS Episcop Vasile Someșanul a fost prezent sâmbătă, 30 noiembrie 2013, la hramul bisericii Sfântul „Apostol Andrei” din Dej. Ierarhul a oficiat în biserica parohială Sfânta Liturghie Arhierească, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, potrivit Radio Renașterea. În cadrul cuvântului de învățătură PS Vasile a vorbit despre misiunea apostolilor și ucenicilor de a propovădui Cuvântul Lui Dumnezeu: „Această lucrare prin voința Întemeietorului Bisericii, a Domnului nostru Iisus Hristos, a fost făcută, cunoscută și răspândită în lumea întreagă prin aceia pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a chemat și i-a ținut aproape de El pe tot parcursul lucrării sale publice de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu și de întemeiere a Bisericii,. Este vorba despre Sfinții Apostoli care au avut această șansă de a fi martorii oculari la tot ceea ce a săvârșit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, iar prin puterea Duhului Sfânt au fost pregătiți să-i urmeze Lui prin mărturisirea lumii, Adevărul de care ei au fost cuprinși cu întreaga ființă a lor”.

Parohia Sfântul „Apostol Andrei” din Dej a luat ființă în urma hotărârii permanentei Consiliului Eparhial Cluj-Napoca, din 15 mai 2011. Biserica parohială ocrotită de Sfântul Apostol Andrei aflată în cartierul Mulatău a fost ridicată în anul 2011. Piatra de temelie a fost sfințită de ÎPS Părinte Andrei pe 16 iunie în urmă cu 2 ani. După 2 luni au fost demarate lucrările de construcție a demisolului, care a fost sfințit de Mitropolitul Clujului pe 19 noiembrie 2011. Potrivit Părintelui paroh Silviu Pop în acest an s-au continuat lucrările la biserică cu turnarea bolților și acoperirea ei cu tablă de cupru.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…