Duminică, 1 decembrie 2013, după săvârșirea Sfintei Liturghii, la Catedrala din Târgoviște, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei însoțit de un numeros sobor de preoți și diaconi, în prezența autorităților locale și județene, a unor senatori și deputați în Parlamentul României, a numeroși credincioși și localnici, a oficiat slujba Te Deum-ului pe platoul din Piața Tricolorului, din Municipiul Târgoviște, cu ocazia Zilei Naționale a României, în cadrul ceremoniei dedicate acestui mare eveniment național, potrivit Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a arătat că ziua națională reprezintă pentru noi un prilej de manifestare a unității, solidarității și demnității românești, dar și un moment de rememorare a jertfei, devotamentului și fidelității pe care înaintașii noștri le-au dăruit în slujba realizării acestui nobil ideal, de-a lungul istoriei. Biserica strămoșească, prin dăruirea și sacrificiul multor fii ai ei, a oferit o generoasă contribuție la realizarea Marii Unirii de la 1 decembrie 1918, prin opera sa culturală și educațională, filantropică și de evidențiere și aprofundare a unității de neam, limbă, spiritualitate și istorie românească și creștină.





