De sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, la Catedrala patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de slujitori. O bucurie și binecuvântare specială pentru credincioșii bucureșteni a fost prezența la catedrală în ziua de sâmbătă a raclei cu părticele din moaștele Sfântului Apostol Andrei aduse de la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința patriarhală, după cum aflăm din Ziarul Lumina.
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și începătorul încreștinării poporului român, a fost întâmpinată cu multă evlavie și bucurie de numeroși credincioși bucureșteni care au venit sâmbătă la Catedrala patriarhală să se roage și să mulțumească lui Dumnezeu pentru că a rânduit ca cel dintâi chemat la slujirea apostolească să fie și primul care a vestit Evanghelia Împărăției cerurilor strămoșilor noștri. Cu strălucire patriarhală și cu rugăciuni și cântări liturgice înălțătoare a fost cinstit Sfântul Andrei.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un ales sobor de slujitori. Cântările Utreniei au fost interpretate de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei patriarhale, iar răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.
După citirea Evangheliei sărbătorii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învățătură despre viața și rolul important pe care Apostolul Andrei l-a avut în istoria poporului român. „Sfântul Apostol Andrei este menționat în Evanghelia după Sfântul Evanghelist Ioan ca fiind la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Însă l-a urmat pe Iisus Hristos din Nazaret pentru că însuși Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit că Iisus din Nazaret este Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii, Mielul lui Dumnezeu care se jertfește pentru a arăta ascultare până la moarte și a arăta în același timp iertarea pe care o dă Dumnezeu celor care cred în Hristos. Împăcarea oamenilor cu Dumnezeu se face prin Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii”, a spus Preafericirea Sa.
Apostolul Andrei a făcut o creștinare lentă, dar durabilă
Sfântul Apostol Andrei, primul chemat de Domnul Hristos la începutul activității Sale publice, este cel care s-a încredințat în cuvintele și persoana lui Iisus Hristos, de aceea el îi vestește fratelui său Petru, foarte convingător: „Am găsit pe Mesia” (Ioan 1, 41).
După ce Domnul Hristos S-a înălțat la cer, apostolii au făcut ceea ce Dânsul le-a poruncit: „Mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20).
„Sfântul Apostol Andrei a predicat Evanghelia în Țara Sfântă, apoi în Asia Mică, Turcia de astăzi, și apoi a ajuns în Sciția, adică în părțile de Apus ale Mării Negre. Sciția Mică era Dobrogea de astăzi și Sciția Mare era teritoriul Ucrainei de astăzi. În aceste părți a predicat Sfântul Andrei, iar cel mai mult timp a stat în Sciția Mică, adică în Dobrogea, unde se află și o peșteră numită „Peștera Sfântului Andrei”. Acolo se refugia când era prigonit sau era căutat pentru că răspândea o învățătură nouă. El a predicat Evanghelia grecilor care se aflau la Tomis, la Callatis și în alte cetăți grecești de pe malul Mării Negre, dar și în interiorul Dobrogei de astăzi populației geto-dace care începuse la vremea aceea să fie romanizată deoarece Dobrogea a fost cucerită de romani înaintea Daciei. Era un amestec de popoare, erau strămoșii noștri geto-daci, erau greci, dar și romani. În această zonă a țării, Sfântul Apostol Andrei a predicat Evanghelia și nu a vorbit totdeauna mulțimilor adunate în piață, pentru că astfel se remarca prea repede, ci adesea el predica în familii. Unde era o familie de creștini cu o casă mai mare, se adunau vecini, se adunau cei care erau dispuși să asculte și astfel el a făcut o creștinare lentă, dar durabilă, nu una spectaculoasă, ci una profundă”, a spus Patriarhul României.
Zile ale credinței, demnității și unității poporului român
Preafericirea Sa a amintit și de istorica venire în România în anul 1996 a cinstitului Cap al Sfântului Apostol Andrei, păstrat în orașul Patras din Grecia, și bucuria credincioșilor români care s-au întâlnit prima dată cu apostolul lor. De asemenea, capul Sfântului Apostol a mai venit în România în anul 2011 la București și în Transilvania, când a fost proclamată solemn canonizarea Sfinților Mitropoliți Andrei Șaguna și Simeon Ștefan. „Avem la 30 noiembrie sărbătoarea încreștinării poporului român prin pomenirea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, și la 1 Decembrie, Ziua Națională. Avem două zile apropiate: 30 noiembrie, ziua unității noastre spirituale în credința apostolică, și 1 decembrie, ziua unității noastre naționale prin voință jertfelnică patriotică”, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre. Sâmbătă, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cu binecuvântarea Patriarhului României au fost aduse la Catedrala patriarhală racla cu părticele din moaștele Sfântului Apostol Andrei și icoana acestuia care se află în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința patriarhală. De asemenea, cei care au participat la Sfânta Liturghie au primit din partea Preafericirii Sale în semn de prețuire și binecuvântare iconițe cu chipul Sfântului Apostol Andrei.





