Sub genericul „Biserica și școala – Aripi spre mântuire”, la Drobeta Turnu Severin se vor desfășura, în zilele de 5 și 6 decembrie 2013, cercurile profesorilor mehedințeni la disciplina Religie ortodoxă, după cum a precizat Cătălin Cernătescu, redactor știri al Episcopiei Severinului și Strehaiei.
Primii care se reunesc sunt profesorii de gimnaziu. Aceștia sunt invitați la activitățile cercului, joi, 5 decembrie, la Școala Gimnazială nr. 6, din municipiu, începând cu ora 9.00. Întâlnirea dascălilor care predau religia la clasele IX-XII va avea loc vineri, 6 decembrie, la Liceul Tehnologic „Tudor Vladimirescu” din Șimian, cu începere de la ora 13.00.
Temele acestor întâlniri sunt: parteneriatul Școală – Biserică, împreună lucrare întru formarea caracterului religios al elevului și participarea la Sfânta Liturghie, trăirea în Hristos a adevărurilor de credință descoperite la ora de religie.
După cum ne-a transmis Prof. Dana Săftoiu, inspector de specialitate, obiectivele din sesiunea de iarnă vizează, printre altele, continuarea acțiunilor de instruire și formare a profesorilor debutanți în vederea îmbunătățirii modului de realizare a planificărilor orientative, proiectării unităților de învățare și aplicării corecte a Curriculum-ului Național.
Se vor mai avea în vedere și monitorizarea modului de întocmire a Planului managerial al Comisiilor metodice pentru profesorii de religie, aplicarea în procesul de predare – învățare a modelului funcțional-comunicativ și evaluarea riguroasă a participanților la concursurile și olimpiadele școlare la disciplina religie.
Nu în ultimul rând, pe agenda discuțiilor figurează pregătirea festivalului de datini și obiceiuri tradiționale, „Crăciunul de ieri – Crăciunul de azi”, organizat în colaborare cu Sectorul Învățământ și Tineret al Episcopiei Severinului și Strehaiei.





