În Duminica a XXVII-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită canonică la Sfânta Mănăstire Arad – Gai. La sosire Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de obștea maicilor în frunte cu maica stareță stavrofora Magdalena Borteș. În noua biserică, purtând hramurile „Acoperământul, Veșmântul și Brâul Maicii Domnului”, construită între anii 2002- 2009 și târnosită în anul 2011 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Chiriarhul a slujit Sfânta Liturghie arhierească în prezența soborului maicilor și a mulțimii credincioșilor din municipiul Arad și împrejurimi, care vin în mod frecvent să se închine în acest loc de trăire duhovnicească deosebită.
În cuvântul de învățătură, potrivit eparhiaaradului.ro, chiriarhul a explicat pericopele Duminicii, de la Efeseni, cap. 6 și respectiv Luca 13, versetele în care ne arată minunea tămăduirii femeii gârbove.
Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul” situată în cartierului arădean Arad – Gai este des vizitată de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei al Aradului, această vatră monahală fiind odinioară și reședință de vară a ierarhilor străvechii eparhii arădene.





