Joi, 12 decembrie 2013, de la ora 12:00 la Casa Hermes, din Piața Mică, nr. 11, Muzeul ASTRA a deschis publicului expoziția „Icoana între Chip și a-semănare”, o modalitate de a aduce în sufletele celor prezenți atmosfera plină de speranță și lumină ce anunță Nașterea Domnului. Expoziția prezintă 40 de piese de secol XIX, din cea mai valoroasă și bogată colecție de icoane pictate pe sticlă din România (cca 3000 de icoane), ce aparține Muzeului Civilizației Transilvane ASTRA.
„Aceste icoane, un dar adunat în colecția muzeului de către echipa condusă de către Cornel Irimie, păstrează memoria celor care au îngenunchiat în fața lor, s-au rugat, și-au pus speranțele.” a declarat Mirela Crețu, director de specialitate al C.N.M. ASTRA.
Un moment de mare bucurie l-a constituit programul artistic oferit de 40 de copii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Nr. 1 și Nr.2 din Sibiu. Ei au colindat și au prezentat obiceiul străbun al „jocului caprei”, amintind în acest fel frumoasa îmbinare de tradiție și de spiritualitate ce poate fi regăsită în casele românilor în această perioadă a anului.
Expoziția va rămâne deschisă până în data de 25 martie 2014, după cum aflăm de la Biroul de presă al C.N.M. ASTRA





