De multe ori mă întreb cum arăta sărbătoarea Crăciunului cu secole în urmă? Specialiștii în marketing de la Coca-Cola încă nu inventaseră chipul bonom și neapărat înveșmântat în roșu al lui Moș-Crăciun. Brazii, sărmane victime de sezon, încă puteau fi contemplați doar în splendoarea fulgilor de nea, pe crestele munților sau în desișul codrilor. Colindele puteau fi ascultate numai în ajun, și aproape întotdeauna din glasuri angelice de copii înfrigurați, dar mereu veseli și jucăuși. Încă nu se inventaseră hipermarketurile și implicit șirurile imense de oameni tăcuți, istoviți, înaintând mecanic în spatele unor stive mișcătoare. Darurile însemnau mai degrabă inimă bună, bucurie și iertare și nu existau promoții pentru iluzii vândute cu discount. Nu apăruse încă moda emailurilor de felicitare trimise la sute de necunoscuți și nici obsesia urărilor pentru colaboratorii sau clienții fideli. Crăciunul însemna mai mult Nașterea Domnului.
Chiar și o lectură sumară a istorisirii biblice despre evenimentul petrecut la „plinirea vremii” în Betleem poate evidenția discrepanțele uneori monumentale între faptele relatate în Scriptură și ceea ce an de an se repetă sub denumirea generică de „Sărbătoarea Crăciunului”.
Pornind de la această premisă, nu puțini sunt cei care manifestă, mai mult sau mai puțin evident, o doză însemnată de reținere față de încărcătura, sau mai precis balastul simbolistic al unor sărbători, în esență, simple și minunate.
(Mai multe detalii în Ziarul Lumina)
