Procesiune de Bobotează în Municipiul Giurgiu

În ziua sărbătoririi Botezului Domnului, în Municipiul Giurgiu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va fi organizată o procesiune cu acest prilej. Astfel, în jurul orelor 12.00, după săvârșirea Sfintei Liturghii, Întâistătătorul eparhiei noastre, alături de autoritățile locale și înconjurat de preoții și credincioșii tuturor bisericilor din municipiu și din împrejurimi, va porni în procesiune, din fața Catedralei Episcopale către portul dunărean Giurgiu. Aici, Preasfinția Sa va săvârși slujba de sfințire a Aghiasmei mari într-un loc special amenajat.

La final, potrivit tradiției, Preasfințitul Părinte Ambrozie va arunca Sfânta Cruce în apele fluviului Dunărea, ocazie cu care unul dintre tinerii creștini prezenți o va ridica din apă.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…