Mihai Eminescu omagiat la Seminarul Teologic din Giurgiu

La 15 ianuarie 2014 la Seminarul Teologic „Teoctist Patriarhul” din Giurgiu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie, a fost sărbătorită Ziua Culturii Naționale.

Astfel, la 164 de ani de la nașterea marelui poet, prozator și jurnalist român Mihai Eminescu, elevii seminariști, îndrumați de profesorii lor, au organizat o serie de manifestări religioase și culturale. După oficierea Sfintei Liturghii și a slujbei parastasului, a fost organizată o întâlnire cultural – artistică. În debutul evenimentului, părintele prof. Jica Marius Constantin, Directorul Seminarului Teologic „Teoctist Patriarhul” și părintele prof. Necula Daniel, Inspector de specialitate la disciplina Religie, au evidențiat valoarea deosebită pe care Mihai Eminescu o are în literatura națională și universală. Întâlnirea culturală a continuat cu citirea de către elevii seminariști a mai multor texte și poezii scrise de poeți, scriitori și jurnaliști români în care evidențiau personalitatea și viața poetului nostru național Mihai Eminescu. De asemenea, alături de elevi de la alte școli liceale si gimnaziale giurgiuvene, seminariștii au recitat poezii ale marelui poet. Totodată, corul Seminarului Teologic a interpretat câteva cântece pe versuri eminesciene iar trupa de teatru „Ex too corde”, împreună cu elevii seminariști au recitat poezia „LUCEAFĂRUL”.

La final, potrivit episcopiagiurgiului.ro, cadrele didactice prezente au evocat viața, activitatea și opera”luceafărului poeziei românești”, subliniind faptul că poezia religioasă reprezintă de fapt o formă de comunicare a omului cu Dumnezeu.

La final, toți cei prezenți au primit ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…