Preotii din Protopopiatul Oravita, Episcopia Caransebesului, au reluat astazi o veche traditie din Banat. Astfel, in plina perioada de pregatire pentru intampinarea sarbatorii Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, PS Lucian, episcop de Caransebes, s-a intalnit cu toti preotii din Protopopiatul Oravita. In acest sens, pr. Ion Varan, protopop de Oravita, ne-a spus ca ‘astazi a fost una dintre cele mai frumoase zile din viata noastra, a preotilor din Protopopiatul Oravita, intrucat s-a reluat o veche traditie care a existat in Banat, si mai ales in Banatul de munte, asa cum este zona noastra, in care ierarhul locului s-a intalnit in perioada unui post foarte important, a unei perioade foarte importante din viata noastra liturgica, cu toti preotii din protopopiat. De asemenea, aceste intalniri au fost si in celelalte protopopiate, la Resita, la Caransebes si la Baile Herculane. S-a oficiat o Liturghie festiva, o Liturghie arhiereasca, iar preotii s-au spovedit in aceste zile si ne-am impartasit cu totii. A fost un moment cu totul deosebit si speram ca in cele ce urmeaza, adica si in Postul Mare al Invierii Domnului, se va proceda la fel, dar si in perioada anului viitor, in perioada postului Craciunului. A fost o bucurie deosebita, iar aceasta bucurie a fost receptionata si de credinciosii locului, pentru ca pe langa preotii parohi din toate parohiile protopopiatului, au participat si reprezentanti din toate parohiile arondate acestui protopopiat’.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





