Duminica de 19 ianuarie 2014 a fost pentru creștinii din parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” – Bologna 2 una de neuitat. De dimineață, creștinii au participat la Utrenie și la Sfânta Liturghie, după care s-a săvârșit Sfințirea Aghesmei Mari, fiecare luându-o acasă spre folos sufletesc și trupesc, după cum informează episcopia-italiei.it
După agapa creștinească tradițională oferită cu mult drag de către creștinele Parohiei, a început concertul-concurs „ABC PAROHIAL”. Cu dor de casă, de neam și de tradițiile noastre, protagoniștii concursului au prezentat valorile neamului nostru. S-a explicat cultul pâinii în toate aspectele vieții, precum și valoarea artistică și culturală a prosopului țesut, care se înfățișează ca o carte de vizită.
La finele activității, Părintele Paroh Marcel Călugărescu a mulțumit tuturor pentru implicarea activă și pentru organizarea acestui eveniment, dăruindu-le participanților câte o diplomă.





