Constructia a inceput in anul 1994, lucrarile finalizandu-se anul acesta la inceputul lunii august. Proiectul a fost realizat de arhitect Cordus Dorel, iar lucrarile de constructie au fost conduse de pr. Paroh Lutai Grigore, care este si principalul ctitor al bisericii. La slujba de sfintire a participat un sobor de peste 40 de preoti si diaconi, precum si sase ierarhi: Inalt Prea Sfintitul Iosif, Mitropolitul roman pentru Europa Occidentala si Meridionala, Inalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Inalt Prea Sfintitul Nathanael al Americii, Prea Sfintitul Iustinian, episcopul Maramuresului si Satmarului, Prea Sfintitul Iustin Sigheteanul, episcop vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului. Printre cei aproape 10.000 de credinciosi care au fost prezenti la ceremonial s- au numarat si cativa zeci de credinciosi ortodocsi romani care locuiesc in nordul Maramuresul, inglobat actualmente in statul ucrainean. Amintim faptul ca turla bisericii manastirii Sapanta-Peri are 75 de m, fiind cea mai inalta turla de lemn din Europa. Credinciosii din zona doresc ca prin construirea acestei manastiri sa se reinvie traditia vietii monastice in aceasta parte a Maramuresului, unde in sec. al XIV-lea, voievodul Dragos ridica prima manastire din Peri, localitate situata astazi in Ucraina.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





