A treia ediție a evenimentului „Serile Patrimoniului Național” are loc astăzi, 28 ianuarie 2014, la Palatul Cesianu-Racoviță din București. Invitatul întâlnirii este profesorul universitar Adrian Cioroianu, Decanul Facultății de Istorie din cadrul Universității București, care va susține prelegerea „Istoria ca patrimoniu”.
Biserica Ortodoxă Română este și ea reprezentată de părintele consilier patriarhal, Florin Șerbănescu:
„Este o suită de prelegeri – serile patrimoniului național – care își propune să aducă în atenția publicului specialist, dar și a publicului larg problematica patrimoniului național ca zestre a poporului nostru față de care trebuie să manifestăm o grijă deosebită în păstrarea, conservarea și punerea lui în valoare”, a declarat pentru Radio TRINITAS părintele consilier patriarhal Florin Șerbănescu, de la Sectorul Cultură și patrimoniu religios al Patriarhiei Române.
„Serile Patrimoniului Național” sunt organizate de Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Galeriile Artmark.





