Cu prilejul praznicului împărătesc al Întâmpinării Domnului Preasfințitul Visarion episcopul Tulcii a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul „Schimbarea la Față” (rusească) din Tulcea, după cum ne-a precizat Arhid. Vasile Iulian.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a tâlcuit mai întâi pericopa evanghelică a Duminicii a XVII – a după Rusalii – vindecarea fiicei femeii cananeence – iar mai apoi semnificația praznicului Întâmpinării Domnului.
„Să – L întâmpinăm și noi pe Mântuitorul Hristos care la fiecare Sfânta Liturghie se apropie de noi și ne cheamă să -L primim în templul sufletelor noastre ca să ni se dăruiască spre binele nostru sufletesc și trupesc”, a spus Preasfinția Sa.
La Sfânta Liturghie au participat credincioși din parohie răspunsurile liturgice fiind date de un grup de elevi seminariști. Biserica „Schimbarea la Față” din Tulcea a fost construită în secolul al XIX-lea (1864) de către rușii din oraș și are un patrimoniu bogat de icoane și obiecte de cult.





