Lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Giurgiului

Vineri, 7 februarie, la Centrul pastoral-cultural „Gavriil Drugănescu” din cadrul Protoieriei Bolintin, au avut loc lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Giurgiului. Ziua a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, urmată de slujba de Tedeum, în prezența Preasfințitului Părinte Ambrozie, de către PC. Prof. Dr. Nicușor Beldiman, protoiereul Protoieriei Bolintin, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Tot cu acest prilej, a fost oficiată și slujba parastasului pentru vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, de la a cărui naștere s-au împlinit 99 de ani.

În continuare, în cadrul lucrărilor, consilierii Eparhiei Giurgiului au prezentat spre validare membrilor Adunării Eparhiale rapoartele de activitate pe anul 2013. Pentru o mai bună cunoaștere a lucrărilor desfășurate pe plan administrativ, pastoral-cultural, misionar-filantropic, părinții protoierei ai fiecăreia dintre cele patru protoierii din cuprinsul Episcopiei Giurgiului au prezentat, la rândul lor, rapoarte de activitate, potrivit episcopiagiurgiului.ro. Lucrările au continuat cu discuțiile pe comisii, ținând cont atât de exigențele pastorale locale, cât și de proiectele de ansamblu, desfășurate la nivelul întregii Patriarhii. Cu această ocazie, au fost stabilite obiectivele principale ale Episcopiei Giurgiului în Anul omagial euharistic (al Sfintei Împărtășanii și al Sfintei Spovedanii) și comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni. Ele vizează organizarea de evenimente teologice și pastoral-misionare care să prezinte atât locul central pe care Sfânta Euharistie îl ocupă în viața Bisericii, cât și evenimente culturale care să comemoreze pe Sfinții Brâncoveni, evidențiind rolul lor în apărarea dreptei credințe și în promovarea culturii în spațiul românesc. De asemenea, s-a insistat asupra necesității finalizării lucrărilor de restaurare și re-amenajare a ansamblului arhitectonic brâncovenesc ce cuprinde conacul „Gavriil Drugănescu”, biserica „Buna-Vestire”, precum și parcul și curtea interioară. Totodată, a fost subliniată importanța continuării lucrărilor de construcție a bisericii de lemn în curtea Centrul pastoral-cultural „Gavriil Drugănescu”, destinată cu precădere activităților cu tinerii, desfășurate le nivel eparhial și nu numai.

În partea a doua a lucrărilor, au fost prezentate rapoartele privind colecta națională în vederea construirii Catedralei Mântuirii Neamului, cele referitoare la proiectele naționale desfășurate în cadrul Patriarhiei Române, precum și alte probleme curente cu care se confruntă Episcopia Giurgiului.

La finalul lucrărilor, Preasfințitul Părinte Ambrozie a mulțumit membrilor Adunării Eparhiale pentru implicarea deosebită în activitățile desfășurate de Episcopia Giurgiului și și-a exprimat nădejdea că toate proiectele desfășurate la nivel eparhial se vor bucura în continuare de disponibilitatea și sprijinul tuturor celor ce au capacitatea și datoria de a susține activitatea Bisericii.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…