Realizări administrative în Arhiepiscopia Bucureștilor

În anul 2013, Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor a coordonat, sub îndrumarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, întreaga activitate pe linie administrativă din cuprinsul eparhiei, înregistrând numeroase realizări, informează Ziarul Lumina. Redăm în cele ce urmează câteva dintre cele mai importante împliniri în plan administrativ extrase din raportul de activitate pentru anul 2013 al Sectorului administrativ-bisericesc.

În anul 2013 au fost înregistrate și soluționate în cadrul Centrului eparhial 14.742 de acte și au avut loc 33 de ședințe de lucru ale Permanenței Consiliului eparhial, la 12 dintre acestea participând părinții protopopi și părinții exarhi de zonă. Au avut loc 8 ședințe comune de lucru ale Permanenței Consiliului Național Bisericesc și Permanenței Consiliului eparhial.

Tot Sectorul administrativ-bisericesc a pregătit cele 32 de vizite canonice ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la 21 de parohii și la 11 mănăstiri din eparhie.

Numărul unităților bisericești

În cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, în anul 2013 au funcționat: 9 protopopiate, 697 de parohii (313 urbane și 384 rurale) și 41 de filii, 110 paraclise (dintre acestea 40 sunt biserici și 70 sunt capele), 35 de mănăstiri, 3 schituri, 2 catedrale și 3 metoace (total 43 de unități monahale), 542 de cimitire (parohiale – 529 și mănăstirești – 13). Dintre acestea, 66 sunt în mediul urban, iar 463 în mediul rural. La unitățile bisericești din Arhiepiscopia Bucureștilor își desfășoară activitatea 1.178 de preoți și 88 de diaconi, în anul 2013 fiind hirotoniți 23 de preoți și 7 diaconi, numiți în posturile vacante ca urmare a concursului organizat la Centrul eparhial. În cadrul eparhiei activează 129 de preoți de caritate care asigură asistența religioasă și socială în diferite instituții. În aceeași perioadă, 7 preoți au fost primiți din alte eparhii, 4 clerici au plecat în alte eparhii, 10 preoți au fost pensionați, 12 preoți și 4 diaconi au fost îmbisericiți, iar 6 preoți au trecut la cele veșnice.

În perioada ianuarie – decembrie 2013, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor au fost înființate 4 parohii, au fost târnosite 5 biserici, s-a oficiat slujba de sfințire a picturii la 4 lăcașuri de cult, au fost sfințite cu agheasmă 2 biserici și 2 capele, dintre acestea unele fiind resfințite în urma recepționării lucrărilor de consolidare, renovare și restaurare, precum și 4 așezăminte sociale și 1 spital. S-a săvârșit slujba de sfințire și punere a pietrei de temelie pentru o biserică și pentru o capelă de cimitir.

În cele 9 protopopiate există 48 de biserici și 5 capele în construcție, 34 de biserici în curs de consolidare sau restaurare, 187 în curs de pictare, precum și 9 în curs de restaurare a picturii. În anul 2013 au fost recepționate lucrările de pictură la 29 de biserici.

La Cancelaria sectorului, în această perioadă, s-au întocmit și transmis 8.471 de comunicări către protoierii și parohii, privind hotărârile luate în ședințele de lucru ale Permanenței Consiliului eparhial, precum și urmare a rezoluțiilor date de către Preafericitul Părinte Patriarh Asfințiri și resfințiri lăcașuri de cult (8), binecuvântări căsătorii religioase (76), dispense cununii (122), dispense recăsătorire (32), alte dispense (28), comunicări ieșiri din eparhie și eliberări cărți canonice (4), delegări oficiere Sfânta Liturghie arhierească și alte slujbe (137), delegări clerici de la Centrul eparhial pentru a participa la diferite slujbe și manifestări culturale (89), eliberări certificate de capacitate preoțească (108), înfieri în Arhiepiscopia Bucureștilor (35), desfieri (9), catehizări (37), treceri la Ortodoxie (28), reveniri în Biserica Ortodoxă (9).

Activități de perfecționare continuă a clerului și examene

În Arhiepiscopia Bucureștilor s-au desfășurat, la Palatul Patriarhiei, conferințele pastoral-misionare semestriale în cele două sesiuni, primăvară și toamnă, pentru clericii din Capitală și din județul Ilfov, precum și la Ploiești pentru clericii din protoieriile din județul Prahova. De asemenea, în toate protoieriile au fost organizate conferințe administrative lunare și cercuri pastoral-misionare ale preoților.

Pentru obținerea gradelor profesionale de către clericii din eparhie s-au desfășurat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, Cursurile pastoral-misionare – sesiunea iunie-iulie 2013. Dintre cei 46 de clerici înscriși, 42 au promovat examenul de absolvire (21 de clerici au obținut gradul Definitiv, iar alți 21 de clerici au obținut gradul II). De asemenea, alți 74 de clerici au dobândit, prin echivalare, grade clericale superioare: 4 gradul I clerical (3 prin echivalarea titlului de doctor în teologie și unul prin echivalarea gradului I didactic), 31 gradul II clerical (22 prin echivalarea studiilor de master în teologie și 9 prin echivalarea gradului II didactic), iar 39 gradul clerical Definitiv (35 prin echivalarea studiilor de master în teologie și 3 prin echivalarea gradului didactic Definitiv).

Angajații Sectorului administrativ, împreună cu cei ai Sectorului Învățământ și activități cu tineretul, au organizat examenul de capacitate preoțească – sesiunile martie și septembrie 2013 – la care s-au înscris 152 de candidați (147 tineri teologi și 5 monahi), absolvenți ai Facultăților de Teologie Ortodoxă din Mitropolia Munteniei și Dobrogei. În urma celor două probe – scrisă și orală -, 108 dintre ei au promovat, iar 30 au fost declarați respinși. A fost organizat examenul de selecționare pentru Capitală și orașe, sesiunea septembrie 2013, la care s-au înscris 11 clerici (8 preoți și 3 diaconi), doar 8 dintre aceștia promovând examenul. De asemenea, 27 de preoți au fost hirotesiți întru duhovnic, în urma promovării examenului pentru verificarea aptitudinilor și maturității duhovnicești, organizat în 3 sesiuni.

Distincții acordate pentru activități meritorii și activități misionare

Pentru recompensarea strădaniilor și a rezultatelor activității unor personalități, clerici și mireni, în diferite domenii ale vieții bisericești sau publice în sprijinul Bisericii, în anul 2013, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat 509 ranguri onorifice bisericești, distincții patriarhale și eparhiale.

Angajații Sectorului administrativ împreună cu ceilalți ostenitori ai Centrului eparhial și cu preoții protopopi s-au implicat în organizarea pelerinajului de Florii și a pelerinajului „Calea sfinților” cu prilejul hramului Catedralei patriarhale. De asemenea, s-au implicat în organizarea mai multor procesiuni și pelerinaje la parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor. În data de 17 decembrie 2013, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit tuturor parohiilor, mănăstirilor și schiturilor din Arhiepiscopia Bucureștilor 684 de Sfinte Antimise cu bureți, care au fost pregătite în prealabil de către angajații Sectorului administrativ.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…