Centrul educațional-social ortodox al Parohiei Pui, Protopopiatul Petroșani, a fost sfințit ieri, 15 februarie 2014, de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a precizat Părintele Vândălac Sebastian.
La inițiativa Părintelui paroh Vândălac Sebastian și în colaborare cu Primăria Comunei Pui, a luat naștere acest centru educațional care a fost destinat întâi copiilor ce constituie cazuri sociale, însă, pe măsură ce proiectul ajungea la cunoștința părinților, s-a dovedit că aveau nevoie aveau de el și ceilalți copii.
Acest centru vrea să răspundă nevoii de dragoste a oamenilor, întâi a copilașilor, după cum spunea și Preasfințitul Părinte Gurie că: „singură, steaua dragostei a coborât din cer pe pământ să aducă pe om lângă om”.
În cadrul acestui proiect, organizat în forma unui after-school, iau masa douăzeci de copii care, apoi, sunt supravegheați și ajutați la teme de opt profesori voluntari. Programul destinat copiilor cuprinde și jocuri recreativ-educative, „nădăjduind că vom reînvăța împreună să ne jucăm frumos”, după cum spunea unul din profesorii voluntari.
Existența acestui centru se sprijină și pe umărul a numeroși binefăcători, localnici sau preoți vecini, care s-au unit în același gând.





