În Duminica a doua din perioada Triodului, a Fiului Risipitor, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Aninoasa aflată pe valea Râului Bratia, după cum informează site-ul eparhiaargesului.ro.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a amintit de mesajul central al pildei Fiului risipitor adresat celor care din diferite motive s-au îndepărtat de Dumnezeu. De asemenea, Chiriarhul eparhiei a insistat asupra atitudinii omului credincios față de cei care se hotărăsc să se întoarcă către Părintele Ceresc, afirmând că bucuria care se face în cer atunci când un păcătos se căiește pentru păcatele lui, trebuie să se regăsească și pe pământ între cei care împlinesc poruncile și sunt apropiați de Dumnezeu prin faptele săvârșite.
Mănăstirea Aninoasa datează din sec. al XVII-lea, fiind construită în anul 1677 de boierul Tudoran Vlădescu. Un rol important în dezvoltarea acestei mănăstiri l-a avut Mitropolitul Daniil al Ungrovlahiei, care în perioada 1704-1716 a fost egumen al acestui așezământ bisericesc.
Biserica și chiliile impresionează astăzi prin stilul brâncovenesc, dar și prin pictura din interior, care aparține celebrului pictor Pârvu Mutu. După secularizare devine biserică de mir, fiind reînființată ca mănăstire de maici în anul 2001 prin grija chiriarhului locului, Înalt Prea Sfințitul Părinte Calinic.





