Pășirea într-o mănăstire descoperă în profunzimea gestului deopotrivă povara golului pe care, ca și Adam, îl porți în sinele tău și bucuria întâlnirii cu Cel drag, chiar în casa Lui. Paradoxal, tocmai această „rupere” a firii umple inima cu focul nădejdii restauratoare a ființei. Cu atât mai mult, cu cât trăiești sublimul stării în ctitoria unui sfânt. Este ceea ce am simțit și noi, într-o zi albită de ninsoarea iernii, la Mănăstirea Topolnița, unul dintre cele mai vechi așezăminte din Episcopia Severinului și Strehaiei.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
