Predică la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză)
(Matei 6, 14-21)
Zis-a Domnul: Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își întunecă fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură, ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică și unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.
Suntem la începutul Postului Mare. Biserica ne invită încă o dată să intrăm pe calea cea strâmtă, dar atât de frumoasă și înaltă, a înfrânării chiar de la lucrurile pământești îngăduite, spre a dobândi mai deplin pe Hristos și harul Său.
În lumea noastră materialistă și atât de înrobită plăcerilor trupești, postul nu prea mai are trecere. E adevărat că e la modă în unele cercuri un anumit fel de „post” din motive de păstrare a sănătății. Orientat însă numai spre un scop trupesc, acest fel de „post” nu are nimic de-a face cu postul creștin. Iar atunci când „postul”, sau mai degrabă „alimentația naturistă” are la bază o concepție religioasă necreștină, avem de-a face cu o cumplită rătăcire, acest fel de „post” fiind pur și simplu încă un mod de expresie a lepădării credinței celei adevărate și mântuitoare și a decăderii în idolatrie.
Postul, între „faptele dreptății”, alături de milostenie și de rugăciune
Din nefericire, chiar foarte mulți dintre cei care se consideră „credincioși” – ba chiar credincioși „ortodocși” – nesocotesc cu totul posturile sau le reduc la cât mai puțin cu putință. Astfel, chiar o bună parte dintre cei care țin să se apropie de Sfintele Taine nu postesc din Postul Mare decât cel mult două săptămâni, adică cea de la începutul și cea de la sfârșitul Postului (Săptămâna Mare).
Ba mulți chiar încearcă să-și justifice „biblic” indolența în ceea ce privește ținerea postului. Adeseori auzi o justificare cu acest cuvânt al Mântuitorului: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om” (Mt. 15, 11; cf. Mc. 7, 15).
Este, oare, aceasta o afirmație a Domnului împotriva postului? Nicidecum! A o cita ca temei pentru neînfrânarea pântecelui înseamnă a păcătui în modul cel mai grav împotriva Sfintei Scripturi, de fapt împotriva lui Hristos Însuși. Cea dintâi regulă pentru interpretarea corectă a textelor sfinte este regula contextului. Adică: orice text biblic trebuie interpretat ținându-se seama de contextul în care a fost rostit – dacă este vorba de un cuvânt al Mântuitorului – și de contextul în care el apare în respectiva scriere inspirată. Cuvântul citat mai sus – și folosit cu nonșalanță împotriva postului – apare într-un context în care „fariseii și cărturarii” îi acuză pe ucenicii lui Iisus de călcarea „datinii bătrânilor”, prin faptul că nu-și spală mâinile înainte de masă. Drept răspuns, Domnul îi acuză pe acuzatori că pun „datina bătrânilor” mai presus de poruncile dumnezeiești (Mt. 15, 1 și urm.). Așadar, cuvintele citate nu se referă nicidecum la post. Mântuitorul nu neagă valoarea postului, ci pretinsa valoare religioasă a unei simple reguli igienice.
Însăși Evanghelia de astăzi ne arată că Mântuitorul nici nu Se gândește să pună în discuție postul și valoarea lui spirituală. Dimpotrivă, El rânduiește postul printre „faptele dreptății” (Mt. 6, 1), alături de milostenie și de rugăciune. Sfânta Evanghelie ne spune că El Însuși
Și-a inaugurat misiunea printr-un post de 40 de zile (Mt. 4, 2; Lc. 4,2), ca un nou Moise. Într-o discuție cu ucenicii, după vindecarea lunaticului, a și afirmat puterea pe care o mijlocește postul în lupta împotriva diavolului: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post” (Mc. 9, 29). Iar despre Sfinții Apostoli aflăm că posteau (Fapte 13, 2; 14, 23). Sfântul Apostol Pavel, care amintește „posturile” printre mijloacele sale de a-I sluji lui Hristos (II Cor. 6, 5) și care mărturisește că a petrecut „în posturi de multe ori” (II Cor. 11, 27), arată și de ce îi este necesar postul, când zice: „Îmi chinuiesc trupul și îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic” (I Cor. 9, 27). Și învață: „Vă îndemn, deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca pe închinarea voastră cea duhovnicească” (Rom. 12, 1); și: „Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă. Ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și grija de trup să nu o faceți spre pofte” (Rom. 13, 13-14). Aceste îndemnuri apostolice sunt, de fapt, îndemnuri la post.
Roadele postului
Este clar că nici Mântuitorul și nici Sfinții Apostoli n-au pus la îndoială necesitatea și valoarea postului. Iar din cele mai vechi scrieri creștine aflăm că postul a devenit o instituție chiar de la începuturile Bisericii. Astfel, încă din Didahie, o scriere creștină venerabilă (redactată în ultima parte a veacului I) și care poartă subtitlul de Învățătură a Celor Doisprezece Apostoli, aflăm despre postul săptămânal creștin de miercuri și vineri.Didahia, de altfel, nu încearcă justificarea acestui post, socotind necesitatea și valoarea sa ca lucruri de sine înțeles. Ea atrage numai atenția ca zilele de post săptămânale ale creștinilor să fie deosebite de cele ale „fățarnicilor” (adică ale iudeilor): „Posturile voastre să nu fie cu fățarnicii. Căci ei postesc lunea și joia. Voi însă postiți miercurea și vinerea” (VIII, 1).
Astfel, în Evanghelia de astăzi, nu postul îl pune în discuție Mântuitorul, ci pune în discuție un mod greșit, superficial și „fățarnic” de a practica postul, ca și motivația eronată a acestei fapte a „dreptății”.
Încă profetul Isaia, într-un bine cunoscut capitol al cărții sale (cap. 58), opune postul adevărat unui fals mod de a posti, mustrându-i aspru pe cei care cred că un astfel de post superficial și fățarnic le-ar putea fi de ajutor. „Ei – zice Dumnezeu prin gura profetului – Mă întreabă despre legile dreptății… „Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte?”” (v. 3). La care Dumnezeu răspunde: „Voi postiți, ca să vă certați, și să vă sfădiți, și să bateți furioși cu pumnul; nu postiți cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus… Nu știți voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine” (v. 4-7). Și, imediat, sunt înfățișate roadele binecuvântate ale acestui post adevărat: „Atunci lumina ta va răsări ca zorile și tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta, slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga și Domnul te va auzi; la strigătul tău, El va zice: Iată-Mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, amenințarea cu mâna și cuvântul de cârtire, dacă dai pâinea ta celui flămând și saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric și bezna ta fi-va ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi continuu și în pustie va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale și vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată…” (v. 8-11).
Un post ca acela de care vorbește aici Isaia este cu totul deosebit de ceea ce înțelegeau prin post „fățarnicii” din vremea Mântuitorului. Ca și milostenia, și rugăciunea, ei posteau în așa fel încât să fie văzuți și lăudați de oameni. De aceea, vorbind despre aceste trei „fapte ale dreptății” în mare cinste la iudei – milostenia, rugăciunea și postul – Mântuitorul Hristos formulează mai întâi acest principiu general: „Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altfel, nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt. 6, 1). Apoi, într-o perfectă simetrie, aplică acest principiu la fiecare dintre cele trei fapte bune: la milostenie (v. 2-4); la rugăciune (v. 5-6); și la post (v. 16-18). Săvârșite de ochii oamenilor, pentru a fi văzuți și „slăviți” (v. 2) de ei, aceste fapte își pierd orice putere de îndreptare a noastră. De aceea, Iisus Hristos ne învață să săvârșim faptele bune în taină, în fața lui Dumnezeu, de la Care vom și primi răsplata. Astfel, valoarea postului – a adevăratului post – este confirmată de Mântuitorul, și încă în modul cel mai clar.
(Mai multe detalii în Ziarul Lumina)
