Manastirea ‘Sf. Antipa’ din localitatea Calapodesti isi cinsteste ocrotitorul spiritual

Manastirea ‘Sf. Cuvios Antipa’ din localitatea Calapodesti, judetul Bacau, locul in care s-a nascut Cuviosul Antipa, se afla astazi in sarbatoare. Tot astazi a fost marcat si implinirea unui an de la redeschiderea oficiala a manastirii. Evenimentul a avut loc anul trecut, la 10 ianurie, in cadrul unei ceremonii solemne la care au participat stareti de la manastirile apropiate, preoti din Protopopiatul Onesti si din parohiile invecinate manastirii. In aceasta zi de sarbatoare, PS Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a oficiat slujba Sfintei Liturghii la Manastirea Calapodesti. Mai multe amanunte despre atmosfera de astazi de la Manastirea Calapodesti am aflat chiar de la PS Ioachim Bacauanul: ‘Cu ajutorul bunului Dumnezeu am savarsit Sfanta Liturghie la Manastirea Calapodesti, si spre surprinderea mea si a obstii care da viabilitate acestei manastiri au venit foarte multi credinciosi. Din an in an vedem foarte multi credinciosi din toata zona Bacaului, incepand de la Comanesti, Moinesti, Onesti, din jurul Adjudului, si foarte multi preoti au slujit impreuna cu noi, mai precis 25 de preoti. Au participat si cativa primari din comunele din jur. De asemenea, am remarcat evlavia pe care o au credinciosii pentru acest sfant, intrucat noi am distribuit carticele cu imnul acatist al Sf. Antipa, si deja il cunosteau, spunand ca au o bucurie deosebita cand citesc acest acatist in casele lor, incat noi vom mai face o editie a acatistului si a slujbei sfantului care se vor oficia in parohiile din jur, si poate chiar vom generaliza in Eparhia Romanului, pentru ca acest cult al sfantului sa fie din ce in ce mai raspandit’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…