Manifestări spiritual-culturale la Mănăstirea Arnota

Mănăstirea vâlceană Arnota din comuna Costești, străveche vatră de spiritualitate și cultură românească a găzduit sâmbătă, 5 aprilie 2014, mai multe manifestări spiritual-culturale închinate Domnitorilor Țării Românești Matei Basarab și Sfântul Constantin Brâncoveanu, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, și coordonat de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, evenimentul a reunit mai mulți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, precum și stareți și starețe de la mănăstirile Eparhiei Râmnicului, preoți, demnitari, oameni de cultură, profesori și elevi.

Manifestările sunt prilejuite de împlinirea a 360 de ani de la trecerea la cele veșnice a Voievodului Matei Basarab și 300 de ani de la martiriul familiei unui demn urmaș al său în scaunul domnesc al Țării Românești, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu și se încadrează în seria manifestărilor dedicate Anului omagial euharistic și a Anului comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română.

Sărbătoarea comemorativă a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în sobor de ierarhi, preoți și diaconi în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în biserica mănăstirii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, ctitoria domnitorului Matei Basarab. După Sfânta Liturghie întreg soborul de slujitori au săvârșit Slujba Parastasului pentru Voievodul Matei Basarab la împlinirea a 360 de ani de la trecerea sa la Domnul. Răspunsurile la strană au fost date de către corala maicilor „Sfântul Grigorie Decapolitul” de la Mănăstirea Bistrița Olteană.

De la orele 11,30, în Paraclisul Mănăstirii Arnota s-a desfășurat Simpozionul național „Spiritualitatea și cultura română în timpul domniilor lui Matei Basarab și a Sfântului Constantin Brâncoveanu„, eveniment ce descoperă lucrarea ctitoricească a celor doi domnitori români care au devenit răspunzători de pacea, apărarea și buna chiverniseală a țării.

Evenimentul s-a bucurat de participarea Înaltpreasfințitului Părinte Acad. Dr. Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, a Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și a Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, gazda întâlnirii. Au mai fost prezenți la întrunire Secretar de stat Victor Opaschi, Secretariatul de Stat pentru Culte, Academicianul Dinu Săraru, Academia Oamenilor de Știință și Lilian Zamfiroiu, Președintele Institutului Cultural Român și deputatul Aurel Vlădoiu, reprezentantul domnului Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României.

În deschiderea simpozionului Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a rostit un cuvânt de întâmpinare și a prezentat evenimentul.

În continuare, potrivit programului, ierarhii, demnitarii și cercetătorii prezenți la eveniment au rostit alocuțiuni pe marginea temei simpozionului, iar profesorii invitați au prezentat în plen următoarele referate: Prof. Dr. Florin Epure, Directorul Direcției Județene de Cultură și Patrimoniu Vâlcea – „Voievodul Matei Basarab – ctitor de lăcașuri sfinte„, Pr. Lect. Univ. Dr. Sergiu Popescu, de la Facultatea de Teologie din Craiova – „Cultura bisericească în Oltenia în timpul domnitorilor Matei Basarab și Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu” și Pr. Prof. George Pomenește de la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea – „Domnitorii Matei Basarab și Sfântul Constantin Brâncoveanu – protectori ai Ortodoxiei universale”;

În cadrul întrunirii deputatul Aurel Vlădoiu, reprezentantul Guvernatorului Băncii Naționale a României Mugur Isărescu, a prezentat Medalia Jubiliară „Matei Basarab – 360 de ani de trecerea sa la cele veșnice (1654-2014)”, și a evidențiat contribuția pe care instituția amintită a manifestat-o constant față de așezămintele monahale din cuprinsul Arhiepiscopiei Râmnicului, dar mai cu seamă față de Mănăstirea Arnota.

Partea a doua a manifestării spiritual – culturale a fost dedicată lansării a două volume apărute în anul 2014 la Editura „Sfântul Antim Ivireanul” a Arhiepiscopiei Râmnicului. Prima lucrare, „Viața Sfântului Martir Constantin-Vodă Brâncoveanu și a celor împreună pătimitori cu dânsul”, apărută sub semnătura Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, este o reeditare a volumului cu același titlu apărut în anul 2001 la Editura Episcopiei Râmnicului. Cea de-a doua lucrare intitulată „Între bucuria vieții și darul nemuririi – Sfinții Martiri Brâncoveni” a apărut în luna martie 2014 sub semnătura Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Ambele apariții editoriale vin să pună în lumină în chip monografic aspecte din viața, activitatea, martiriul și canonizarea Sfinților Brâncoveni, spre o mai bună cunoaștere și cinstire a lor de către binecredincioșii creștini ai Bisericii lui Dumnezeu.

Între participanții la simpozion s-au aflat și Dumitru Cornoiu, Prefectul Județului Vâlcea, alte oficialități centrale și locale, membrii Consiliului Permanent al Arhiepiscopiei Râmnicului, preoți, profesori universitari, istorici, jurnaliști, monahi și monahii, profesori și elevi de la Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea, dar și elevi de la Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu și Colegiul național „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…