Să aducem și noi miruri Stăpânului: rugăciune fierbinte și nădejde neclintită

În Sfânta și Marea Miercuri, Biserica a rânduit să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns picioarele Mântuitorului cu mir curat și de mare preț. Cântările Utreniei din Sfânta și Marea Miercuri pe care le-am ascultat în seara zilei de marți la slujba Deniei au continuat pe de o parte să ne îndemne la continuă priveghere și la intensificarea stării de pocăință, iar pe de altă parte ne-au pus cu insistență la inimă icoana femeii păcătoase, care, în casa lui Simon cel vindecat de lepră, a udat cu „ploi de lacrimi” și a uns cu mir de mare preț sfintele picioare ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Femeia cea păcătoasă a dobândit prin intensă pocăință și neprefăcută iubire iertarea păcatelor ei deodată cu făgăduința Mântuitorului „că oriunde se va propovădui Evanghelia Sa, în toată lumea, se va spune și ce a făcut ea, spre pomenirea ei”.

Prin aceste sfinte chemări adresate prin cântările atât de frumoase, dar și atât de profunde în învățături și de bogate în înțelesuri și provocări, Biserica ne determină să adoptăm atitudinea responsabilă a slujitorului, care priveghind își așteaptă stăpânul, care poate sosi în orice moment, fără posibilitatea anticipării acestuia, sau grija plină de teamă sfântă a fecioarelor celor înțelepte care s-au străduit prin multe osteneli să-și umple candelele cu untdelemnul privegherii, rugăciunii și faptelor bune în așteptarea plină de râvnă a Mirelui.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…