Când Dumnezeu ne pedepsește și ne trimite o nenorocire, noi să-i aducem mulțumire; când ne aflăm bine și norociți, să gândim la siguranța noastră și, deșteptați prin nenorocirea altora, să lăudăm și să mărim pe Domnul, prin pocăință, înfrângere și mărturisirea păcatelor. Să lepădăm toate greșelile, pe care le-am săvârșit în lumea aceasta, cu toată râvna să ștergem toate petele sufletului si să rugăm pe Dumnezeu să ne ajute a ne despărți de lumea aceasta și a intra în cealaltă curați și pregătiți, ca acolo să nu ne însoțim cu bogatul cel îmbuibat, ci cu Lazăr în sânul lui Avraam, îndulcindu-le de bucuria cea nemuritoare. Căreia fie ca Dumnezeu să ne facă părtași, prin harul și iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt se cuvine cinstea în vecii vecilor! Amin.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Postul Mare, Versiune românească tradusă și îngrijită de Episcopul Roman Melchisedec, 1893.
