În luna mai, la Sibiu are loc primul festival internațional de muzică clasică al orașului, organizat de Fundația Română pentru Excelență în Muzică al cărei președinte este dirijorul de renume internațional Christian Badea. Am prins din zbor șansa unui interviu cu maestrul, șansă pentru care sunt recunoscătoare.
De la cea dintâi privire înțelegi că există loc în preajma sa doar pentru seriozitate, disciplină, respect și… muzică. E ca și cum întreaga ta ființă îți dă indicații foarte precise, primești răspunsuri, dar depinde de tine să găsești întrebările potrivite. Ce reușește maestrul Christian Badea să trezească înlăuntrul tău este că aspectul esențial al caracterului unui om are legătură cu a simți, a iubi, a respecta și a onora acestea într-un mod sincer. Dirijor aclamat în cele mai prestigioase săli de concert și în celebre teatre lirice din Europa, America de Nord și Asia, Christian Badea a studiat vioara la Conservatorul de Muzică din București și dirijat de orchestră la Bruxelles. A continuat studiile de dirijat la Mozarteum din Salzburg, sub îndrumarea maestrului Herbert von Karajan și s-a perfecționat la Juilliard School din New York, unde principalul său mentor a fost Leonard Bernstein. Poți încerca, dar nimeni nu-ți garantează că vei reuși să aduni într-un spațiu tipografic restrâns reușitele din activitatea sa de dirijor și artist. Pur și simplu sunt atâtea concerte, atâtea orchestre pe care le-a dirijat, atâția artiști cu care a colaborat încât este imposibil să așterni pe hârtie totul. Riști să neglijezi vreun nume și așa ceva nu e de dorit.
Cunoaște foarte bine orice partitură care i-a fost încredințată, timpul fiecărei schimbări de armonie și crede că este de datoria sa să promoveze lucrările compozitorilor români. Este interesat să dea posibilitatea acestora să se audă în condiții bune. Încearcă să facă muzică cu sinceritate, fără să țină cont de oboseală. Experimentează câteodată, când are o seară extraordinară, un moment de grație. Este convins că atunci când vii sincer în fața publicului și dăruiești, răspunsul e instantaneu. Arta este o necesitate, orice formă de exprimare artistică vine dintr-o necesitate.
Domnule Christian Badea, cum era în România anilor în care erați elev la școala de muzică?
Christian Badea: Nu era greu, dar existau cam două lucruri care-ți făceau viața puțin mai plăcută, muzica și sportul. Așa era. Nu ca acum, când sunt atât de multe posibilități, iar copiii au tot la dispoziție. Atunci nu era nimic, nu exista informație. Nu degeaba se spunea că se informau unii pe alții. Ascultam rock și muzică nouă la Europa liberă, singura posibilitate, și din când în când mai venea cineva cu câte un disc de afară, doar așa ascultam muzică bună. De aceea publicul era doritor de muzică, sălile erau pline, iar oamenii nu mai plecau de la concert, fiindcă atât era. Și teatru, care era extraordinar, niște actori… niște piese… Și la Operă aveam interpreți extraordinari, generația aceea cu Nicolae Herlea, Zenaida Pally, Elena Cernei. Pe de o parte, viața era foarte dificilă, pe de altă parte, muzica și cultura erau susținute foarte bine de către stat. Erau artiști foarte buni, de talie într-adevăr internațională, iar școala era excelentă. Profesori foarte buni, distanțați numai de o generație de cei mari. Primul meu profesor de muzică de cameră, cu care am început la școala de muzică, atunci când aveam 10 ani și jumătate era un direct elev al lui Enescu. Un profesor cu care am studiat vioara, Ștefan Gheorghiu, era elev al lui David Oistrah. La pian era Cella Delavrancea și Florica Musicescu. Silvestri era profesorul de dirijat. Valori adevărate!
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
