Garnizoana Iași a găzduit, în această săptămână, convocarea anuală a preoților militari din Forțele Terestre. Evenimentul a debutat marți dimineață cu oficierea Sfintei Liturghii la biserica militară din Copou. Capelanii militari au participat apoi la o slujbă de pomenire a celui dintâi slujitor al acesteia, preotul Nicolae Cuptor.
Activitatea a continuat la Cercul Militar Iași, cu prezentarea unor referate și discuții pe teme referitoare la asigurarea asistenței religioase în armată, punându-se accent pe Sfânta Taină a Mărturisirii și Sfânta Taină a Euharistiei. Mai multe detalii a oferit, potrivit mmb.ro, preotul militar Valentin Lazăr de la Statul Major al Forțelor Terestre: „La această convocare au participat un număr de 44 de preoți din forțele terestre, iar activitatea în sine s-a dorit a fi una în care să se dezbată anumite probleme ce au fost identificate în spațiul militar, probleme de asistență religioasă. S-au adus în atenție aspecte ale slujirii din teatrele de operații pentru militari, chestiuni particulare ale Tainei Mărturisirii și Tainei Împărtășirii pe câmpul de luptă, dar și asistența post-traumatică acordată militarilor răniți. De asemenea, s-au prezentat referate despre domnitorul martir Constantin Brâncoveanu, despre arta și cultura în timpul domniei sale. Din partea Secției de Asistență Religioasă din cadrul Statului Major General a participat părintele Ion Ilinca. Toate acestea activități se doresc a fi în sprijinul și eficientizarea asistenței religioase în forțele terestre. Forțele terestre sunt cele care se ocupă în cea mai mare parte de operațiunile din teatrele de operații. După cum se știe, preoții militari din forțele terestre însoțesc efectivele care participă acolo și, ca o particularitate, anul acesta vom discuta despre lăcașul de cult care se află acum în teatrul de operații din Afganistan – unde va fi repatriat, dar și despre obiectele de cult care au fost folosite acolo la slujire.”
Preoții militari binecuvântați de IPS Teofan
După cum a menționat și preotul militar Adrian Morțun de la Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” din Iași, în cadrul convocării au fost incluse vizite la Catedrala mitropolitană, unde preoții militari au fost primiți de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, precum și la biserici, mănăstiri, lăcașuri de cult și alte obiective religioase din Iași: Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, Mănăstirea Cetățuia, Mănăstirea Miclăușeni, Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, Catedrala Romano-Catolică.
Trebuie adăugat faptul că, tot cu prilejul convocării, la Cercul Militar Iași a fost amenajată și poate fi văzută, până pe data de 29 mai 2014, expoziția de icoane și ouă încondeiate a artistului popular Dan Horgan. Intrarea este liberă.





