Noi absolvenți de teologie la Caransebeș

La Caransebeș a avut loc atestatul de competențe profesionale, precum și festivitățile de încheiere a anului universitar pentru studenții Secției de Teologie din Caransebeș. De asemenea, la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din municipiul de pe Timiș și Sebeș, a avut loc festivitatea solemnă de „predare a cheii”.

Luni, 26 mai, a avut loc, în incinta Seminarului Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, examenul de atestare a competențelor profesionale teologice pentru elevii clasei a XII-a, care frecventează cursurile acestei prestigioase instituții de învățământ teologic din țară.

Comisia de examinare a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și a fost formată din părinți profesori ai seminarului teologic: pr. prof. Constantin Train, director, pr. prof. Pavel Marcu, pr. prof. Isac Rusalin, pr. prof. Pătruț Bănăduc, secretarul comisiei, arhid. prof. Vicențiu Românu și arhid. prof. Florin Ciucur.

Prima parte a examenului a constat în susținerea lucrării de atestat, iar cea de-a doua parte, cea practică, a constat într-un examen oral la disciplinele Liturgică, Tipic, Muzică, Catehetică și Omiletică. Din cei optsprezece elevi care s-au prezentat la examenul de atestare a competențelor profesionale teologice, șaisprezece au fost declarați admiși.

Marți, 27 mai, manifestările au început cu Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala episcopală cu hramul „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de către un sobor de preoți și diaconi, format din profesori, masteranzi și studenți ai instituției de învățământ teologic caransebeșean, condus de către părintele arhim. Constantin Timiș, vicarul administrativ al Eparhiei. Au participat elevii și studenții teologi, conducerea celor două instituții de învățământ teologic, alături de numeroși credincioși.

Prelegerile festive au fost susținute de către prof. univ. dr. Iliana Oancea și prof. univ. dr. Sergiu Drincu, în Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului eparhial, în prezența ierarhului, a conducerii Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, a cadrelor didactice, a masteranzilor și studenților care au fost însoțiți de familiile lor. A urmat apoi festivitatea de „predare a cheii”, de asemenea, toți studenții au primit diplome, iar cadrele didactice flori.

Și la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, au avut loc manifestări închinate sfârșitului de an școlar. În fața paraclisului episcopal cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, locaș bisericesc amplasat în incinta Seminarului Teologic din Caransebeș, în prezența cadrelor didactice și a elevilor, a avut loc festivitatea solemnă de „predare a cheii”. Astfel, elevii clasei a XI-a, au primit, din partea colegilor care vor absolvi anul acesta, în mod simbolic, cheia Seminarului Teologic, urmărindu-se prin această frumoasă și veche tradiție „predarea ștafetei” și continuitatea prestigioasei instituții de învățământ teologic a Banatului Montan.

(Articol realizat de Diac. Pavel Canea și Darius Herea)

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…