„Ar fi mai bine și mai drept dacă s-ar lua de la mine o asemenea pâine amară a iubirii de sine; mai bine să rabd de foame împreună cu frații mei”, scria Sfântul Nicolae Velimirovici.
Pâinea este hrană pentru trup, dar și hrană pentru suflet, atunci când, prin primirea harului, se preface în Euharistie. Vă invităm să rememorăm semnificațiile profunde ale cererii a patra din rugăciunea „Tatăl nostru”, înțelesuri pe care ni le-a împărtășit stavrofora Mihaela Stroescu, stareța Mănăstirii Miclăușeni (jud. Iași).
„Sfinții Părinți ne învață că prin „pâine” trebuie să înțelegem nu numai hrana trupului, ci și pe cea a sufletului. Pentru noi, monahii, poate că este mai potrivit cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”, dar pentru smerenia noastră cerem și „pâinea cea de toate zilele”, în sensul ei materialnic, de hrană necesară întreținerii trupului, căci „pâinea întărește inima omului” și chiar și „Domnul a flămânzit”.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
