Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, joi, 26 iunie 2014, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, un sobor de preoți din administrația eparhială a săvârșit slujba de sfințire a Drapelului național al României, în prezența reprezentanților autorităților locale și a credincioșilor, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea.
La finalul ceremoniei religioase, Drapelul a fost înmânat domnului Daniel Răzvan Olaru, subprefectul județului Galați, care l-a oferit la rândul său gărzii port drapel.
De la Catedrala arhiepiscopală, Drapelul Național a fost purtat de către militari, în procesiune, către Piața Tricolorului din municipiul Galați.
Aici a avut loc ceremonia de arborare a Drapelului național prin prezentarea onorului, intonarea Imnului de Stat al României, după care Drapelul Național a fost înălțat pe catarg.
După scurte alocuțiuni care au evocat însemnătatea zilei și semnificația culorilor Drapelului Național, ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.





