Pe drumul ce duce de la Slatina spre Caracal se află vechea mănăstire Brâncoveni. Numele acesteia ne duce cu gândul la ctitori din familii de boieri care în medievalul românesc au avut o contribuție însemnată la dezvoltarea culturii și a spiritualității. Însă, pe cât de falnică se arată această mănăstire, pe atât de lovită a fost de urgiile istoriei. După secularizarea averilor mănăstirești, Mănăstirea Brâncoveni este tot mai afectată prin împuținarea obștii, astfel încât în perioada interbelică mai exista un singur călugăr, care avea datoria de a se îngriji de locaș. În această perioadă, chiriarhul Râmnicului, Episcopul Vartolomeu Stănescu, inițiază refacerea așezământului, pentru început primind 3,5 ha de teren arabil. În 1937, cu bani de la Ministerul Cultelor a fost reparată biserica bolniță, iar doi ani mai târziu biserica mare a primit o altă învelitoare din olane. De asemenea, chiliile vechi au fost reparate. Numai că statul român a înțeles să schimbe destinația așezământului, la cererea Ministerului Sănătății aici instalându-se un azil de bătrâni și infirmi. Din acest motiv, singurul ieromonah rămas în așezământ nu putea oficia serviciul divin. Situația s-a schimbat în anul 1952, când aici a fost instalată o obște de maici și adusă icoana facătoare de minuni a Maicii Domnului. Obștea de la Brâncoveni a început să se dezvolte cu toate neajunsurile create de regimul comunist. Însă viețuirea maicilor de la Brâncoveni a fost de scurtă durată. Prin aplicarea decretului 410/1959, Mănăstirea Brâncoveni a fost desființată. Ulterior, printr-o adresă din 21 august 1962, Sfatul popular al Regiunii Argeș solicita Departamentului Cultelor acest spațiu în vederea instalării unui „cămin de bătrâni, destinație pe care a mai avut-o”. Aceeași autoritate locală preciza că, pentru preluarea spațiului, „a fost consultată și Episcopia Râmnicului și Argeșului, care ne-a comunicat aviz favorabil”. Numai că, în „avizul favorabil” din 11 august 1962 al Episcopiei Râmnicului, semnat de vicarul administrativ, se vorbește de „rezervarea spațiului necesar personalului de îngrijire a bisericii și sub expresa condiționare a consimțământului Direcției Monumentelor Istorice”. Prin urmare, înainte ca spațiul fostei mănăstiri să fie preluat în folosință era nevoie de avizul direcției de specialitate și ca biserica să fie în continuare un locaș în care se slujește periodic de către un cleric-îngrijitor.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
