Cerc pastoral-misionar în parohia Arșița

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit duminică, 6 iulie 2014, în Parohia Arșița din Protopopiatul Năsăud, potrivit Radio Renașterea.

Începând cu ora 16.00, în biserica cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan”, în prezența a peste 200 de credincioși, soborul preoților slujitori, alături de părintele paroh Prunduș Mircea, au săvârșit Taina Sfântului Maslu, iar răspunsurile la strană au fost date de un cor de copii, îmbrăcați în costum popular.

În cuvântul rostit la sfârșitul slujbei, pr. Nedelea Teodor de la Parohia Rebra a vorbit credincioșilor despre importanța rugăciunii în viața creștinilor și a subliniat că rugaciunea este comuniunea noastră cu Dumnezeu, dar în același timp și izvor de sfințenie.

Acest eveniment de bucurie duhovnicească, al treilea din acest an, se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoțesc Ilva Mică.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…