Rasofora Elisabeta Socaciu, o viață trăită în Hristos
Cu ochi blânzi și sinceri, îmi vorbește cu accent ardelenesc: „Sunt rasoforă, adică jumătate de maică. Nu m-am dus mai departe, că e de-ajuns atât. Pot face fapte bune și așa”. Un om, un suflet, o inimă, care L-a căutat o viață întreagă pe Dumnezeu. Și L-a aflat. Aceasta este rasofora Elisabeta Socaciu de la Mănăstirea Clocociov, Olt.
La ora amiezii, curtea vetrei monahale oltene răsună de cântecul greierilor ascunși în iarbă. Maicile, asemenea furnicilor, n-au vreme de cântat, dau zor cu munca. Dintre toate, se remarcă o maică vârstnică, micuță, plăpândă și blajină. Deși are aproape 80 de ani, nu poate sta locului. Rasofora Elisabeta Socaciu caută să fie de folos în treburile gospodăriei sau în biserică atât cât o țin puterile. Vorbește și muncește cu bucurie autentică, de-a dreptul molipsitoare. Emoționează când mărturisește poetic despre credință, cu o trăire curată, de copil: „Nimic nu e pe lume mai bun și mai frumos/ Decât o viață întreagă trăită cu Hristos. / În pașnica cetate a unei mănăstiri, / Jertfindu-ți viața întreagă supremei iubiri. / În liniștea adâncă a codrilor de brazi, / Lăsând viața celor ce se înalță și cad. / Retras din valul lumii, lipsiți de-ai ei plăceri, / Cu gândul înspre țara cereștii primăveri. / Nimic nici nu se poate în lume mai frumos / Decât să fii mireasa Stăpânului Hristos. / Și haina cea de nuntă din crini să ți-o urzești, / Chemându-L prin aceasta, spunând că Îl Iubești, / Cu singura dorință în inimă și-n gând: / Să vină ceasul morții, să vină orișicând.”
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
