Casa ‘Teutsch’ din municipiul Sibiu isi reia seria de manifestari care a fost initiata in anul 2005, manifestari intitulate ‘Adio, cetati bisericesti!’, informeaza cotidianul ‘Tribuna’. Astfel, vor fi organizate trei seri in care se vor prezenta pe scurt proiecte urmate de dezbateri libere. In acest sens, in data de 5 martie 2007, orele 18.00, va fi organizata prima seara de dezbateri, care va avea ca tema ‘Proiecte actuale pentru conservarea cetatilor bisericesti din Transilvania’. Va fi o seara cu prezentari de proiecte si dezbateri, la care vor participa reprezentanti ai Departamentului conservarii cetatilor bisericesti, reprezentanti ai Biroului pentru cercetare si consultanta in conservarea monumentelor istorice, precum si arhitecti si restauratori.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





