Într-o vorbă celebră, Petre Țuțea spunea că „în Biserică afli că exiști”. Biserica este, așadar, „cartea de identitate” cu care ne legitimăm în viață, în istorie. La fel, comunitatea se identifică și se descoperă în viața Bisericii. O biserică veche dintr-un sat din Bărăgan, zidită din cărămizile unui palat al Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, își adaugă sieși și credincioșilor, ca semn identitar, și purpura martiriului și aureola mântuirii. Este ceea ce am descoperit și noi închinându-ne în biserica satului Siliștea, județul Călărași.
Departe de zdrumicăturile zilei, de provocările cotidianului de zgură al orașului, ce-ți macină firea și trupul, celulă cu celulă, clipă de clipă, satul Siliștea, din comuna călărășeană Valea Argovei, pare a se fi uitat pe sine într-un ev trecut, în care și cuvântul, și oamenii, și țărâna sunt conectate direct la izvorul nevăzut și tăcut al timpului. Aici, nimic nu se grăbește, nimic nu cere, nu reclamă, ci totul se dăruiește, cu o simplitate dezarmantă, lucru înțeles probabil astfel, mai puțin de silișteni, și mai mult de cei care le calcă din afară hotarul.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
