basilica.ro

Moaștele Cuviosului Irodion aduse în Capitală

Moaștele Sfântului Irodion de la Lainici vor fi aduse, pentru prima dată de la canonizarea din 2011, în Capitală. Evenimentul este prilejuit de hramul Bisericii Sfântul Vasile, de pe Calea Victoriei. O delegație a Mitropoliei…

Slujiri arhierești în orașul Băile Herculane

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va resfinți biserica cu hramul „Schimbarea la Față” din orașul-stațiune Băile Herculane, după care va săvârși Sfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de…

Liturghii arhierești la Mănăstirile Icoana și Maglavit

Mănăstirile Icoana și Maglavit din Arhiepiscopia Craiovei vor îmbrăca veșmânt de praznic în zilele de duminică și luni, respectiv 7 și 8 septembrie. În mijlocul credincioșilor vor poposi Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, și Preasfințitul…

Serbările naționale de la Țebea

Anul acesta, sărbătoarea Națională de la Țebea, dedicată comemorării a 142 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Avram Iancu, are loc mâine, pe 7 septembrie. Manifestările debutează cu Sfânta Liturghie, oficiată…