basilica.ro

Întrunirea preoților Protopopiatului Vaslui

Preoții din Protopopiatul Vaslui s-au reunit luni, 4 august 2014, în ședința lunară administrativă, cu binecuvântarea Preasfințitului Corneliu, Episcopul Hușilor. Cu acest prilej, părintele Constantin Pântea de la Parohia Buda a prezentat referatul cu tema…

Eveniment deosebit în Parohia Satu Mare 2

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a resfințit duminică, 3 august 2014, biserica Parohiei Satu Mare 2, Protopopiatul Rădăuți, județul Suceava, potrivit mmb.ro. Evenimentul a reprezentat încununarea eforturilor depuse în ultimii doi ani la…

Hram la Mănăstirea din Muntele Ceahlău

Cea mai înaltă așezare monahală din țară, Mănăstirea cu hramurile „Schimbarea la Față” și „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Muntele Ceahlău, a adunat ieri peste 500 de pelerini de toate vârstele și din toată…

Sfânta Cuv. Teodora de la Sihla

Biserica Ortodoxă cinstește la 7 august pe Sfânta Cuv. Teodora de la Sihla. Această floare duhovnicească și mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului…

Hramul Mănăstirii Sucevița

Mănăstirea Sucevița și-a sărbătorit astăzi, 6 august, hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pe un podium din curtea așezământului. „Praznic luminos, Mântuitorul pe Muntele Tabor se Schimbă…

Hramul Bisericii Schimbarea la Față din Constanța

Constănțenii au participat în număr mare, miercurea aceasta, la hramul Bisericii „Schimbarea la Față”, cunoscută și ca Biserica greacă. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Ca în fiecare an, la…